Simularea concursului de admitere la UMF Iași

Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași anunță și anul acesta două sesiuni  de simulare a concursului de admitere. Prima sesiune este programată  pe 7 martie 2020 (sâmbătă), iar cea de a doua pe 10 mai 2020 (duminică).

„Este un proiect de succes, ajuns la a VIII-a ediție și de la an la an constatăm că tot mai mulți elevi se înscriu la simularea concursului de admitere pentru a-și verifica nivelul cunoștințelor și a se obișnui cu atmosfera de examen. Anul trecut, 3200 de candidați au participat la cele două sesiuni”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.

Proiectul are ca activități principale: simularea procesului de examinare în cadrul concursului de admitere și evaluarea personală a fiecărui candidat, aflându-se sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași. Scopul este de a-i ajuta pe candidați să se acomodeze cu atmosfera de examen, să-și testeze cunoștințele acumulate pentru concursul de admitere și să observe pe ce segment de materie trebuie aprofundat. Grupul țintă  este reprezentat de elevii din clasele a XII-a (care studiază în învățământul secundar superior: licee și colegii) și de alte persoane care doresc să se înscrie la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași (care au urmat un ciclu de învățământ secundar superior: liceu sau colegiu).

Concursul simulat se poate da pentru următoarele specializări:

  • Medicină
  • Medicină dentară
  • Farmacie
  • Bioinginerie medicală
  • Asistență medicală generală
  • Nutriție si dietetică
  • Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare
  • Tehnică dentară

Formularul de înscriere pentru prima sesiune este disponibil aici până la data de 22 februarie 2020. Mai multe detalii despre pașii necesari și materii aici.

Alte articole interesante

Învaţă cum să ÎNVEŢI Cum ÎNVĂȚ? Există o metodă, mai exact o tehnologie a învățării prin care se ajunge la rezultatul pe care ni-l dorim în urma activității de învățare, ...
Cum reacționezi dacă a luat o notă mai mică? Cei mai mulți părinți devin nervoși la aflarea notelor mici ale copiilor lor. Unii dau vina imediat pe copil pentru că nu a învățat suficient de mult...
Office 365 gratuit pentru elevi Oferta e simplă! Prin parteneriatul pe care îl avem cu Microsoft Romȃnia, Adservio pune la dispoziţia școlilor partenere pachetul Office365 GRATUIT p...
(P) Provocările viitoare ale dezvoltării durabile se rezolvă la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului este alegerea perfectă pentru absolvenţii de liceu care doresc să îmbrăţișeze una din prof...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *