INHALOSEDAREA – Metoda care “adoarme” frica de dentist

Peste 50% din populaţie recunoaşte teama de a merge la  stomatolog. Evitarea cabinetului medical dentar duce insa la agravarea unor probleme uşor tratabile, iar acest lucru este cu atât mai problematic în cazul copiilor. De altfel, principalul motiv pentru care dinţii temporari sunt insuficient trataţi îl reprezintă atitudinea necooperantă a copiilor datorata starii de anxietate.
Pentru persoanele anxioase, care amână intervenţiile stomatologice de frica seringii sau a frezei, există varianta sedării cu protoxid de azot, un gaz ilariant.

Inhalosedarea induce pacientului o stare de bine, de relaxare şi, uneori, chiar de euforie.

Introdusă în programa universitară americană în anii ’60, inhalosedarea este folosită la această oră în SUA de 90% din pedodonţi, adică tocmai de stomatologii care lucrează cu copii şi care au o misiune atât de delicată. La Clinica Stomatologica DENTESSE Kids&Teens din Iasi, inhalosedarea se face asistata de un medic anestezist. In timpul intervenţiei terapeutice pacientul rămâne conştient şi poate să comunice cu medicul. De fapt, unul dintre meritele tehnicii este că persoana de pe scaunul stomatologic pierde noţiunea timpului şi astfel stomatologul poate să trateze cariile fără întrerupere.
Este singura modalitate de sedare lipsită de efecte pe termen lung. După terminarea procedurii, pacientul va simţi doar o stare de prospeţime, nefiindu-i afectată capacitatea de concentrare şi de coordonare, iar acesta poate parasi imediat cabinetul, neavand nici o restrictie.
Clinica Stomatologica DENTESSE Kids&Teens va asteapta impreuna cu o echipa specializata in tehnica de inhalosedare pentru a va oferi servicii de cea mai inalta calitate in cel mai scurt timp si intr-o atmosfera placuta si relaxanta!

Sfaturi oferite de echipa de medici ai

Clinicii Stomatologice DENTESSE Kids&Teens

Iasi, Palas Mall, langa Kidsland,

Tel: 0720 550.429, 0332 101.000

www.dentesse.ro

Alte articole interesante

Facem un selfie împreună? În acest sfârșit de săptămână vom fi prezenți la Târgul Universităților Ieșene din Palas Mall Iași. Ne găsești la stand cu voie bună și o invit...
Elevii ar putea beneficia gratuit de pachetul Office 365 de la Microsoft Până la 27 iunie 2017 școlile si liceele pot profita de oferta Microsoft Office. Prin achiziționarea ofertei pentru toți profesorii, instituția benef...
Asistenţii medicali — admitere 2017 Medicul îl vindecă pe bolnav, însă asistentul medical se îngrijeşte de el. Pentru a fi un bun asistent medical sunt necesare unele calități dintre ca...
Nu neglijati sănătatea dentară! Se spune, pe bună dreptate, că un zâmbet impecabil este o armă invincibilă ce ne-ajută, acompaniat de alte atu-uri personale, să obținem mai ușor simp...