Elevii de clasele a XI-a şi a XII-a vor avea manuale gratuite începând cu anul şcolar 2016-2017

Edu-school-books
Din anul şcolar 2016 – 2017, toţi elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor beneficia de manuale gratuite, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei. Ea a precizat că Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a început „procesul de asigurare a manualelor şcolare pentru clasele a XI-a şi a XII-a pentru anul şcolar 2016 – 2017”, aşa cum este stipulat în Legea Educaţiei 1/2011.
„Era un lucru prevăzut în Legea Educaţiei Naţionale din 2011, dar neaplicat până în acest moment. În consecinţă, am prevăzut un calendar astfel încât până pe 20 mai editurile vor transmite Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare exprimarea interesului pentru ofertarea de manuale şcolare, precum şi lista de manuale pe care pot să le oferteze, pe care le pot edita pentru copiii din clasele a XI-a şi a XII-a. O altă etapă a calendarului prevede ca până la data de 31 mai editurile să transmită în unităţile de învăţământ cu elevi de clasa a XI-a şi a XII-a manualele cuprinse în catalogul manualelor şcolare, cele care ar putea intra în anul şcolar viitor”, a explicat purtătorul de cuvânt al ministerului.
Potrivit acesteia, în perioada 16 mai – 10 iunie profesorii pot să îşi selecteze manualele cu care vor dori să lucreze în anul şcolar viitor. „Aceasta este o primă etapă dintr-un proces pe care ministrul Adrian Curaj l-a angajat ferm – acela de a asigura manuale şcolare pentru elevii din clasele a XI-a şi a XII-a începând cu anul şcolar 2016 – 2017”, a susţinut Mirabela Amarandei.
 
Sursă: AGERPRES

Alte articole interesante

(P) Universitatea "Vasile Alecsandri" Bacău – Facultatea de Litere În decursul anilor, Facultatea de Litere Bacău şi-a îmbogăţit constant oferta educaţională, adaptând-o cerinţelor şi dinamicii actuale. Alături de pr...
IssEdu și Adservio te ajută să pleci în tabăra mult visată!   International Summer Schools Education - ISSEDU, cu o experiență de 6 ani în organizarea taberelor de vară educaționale în străinătate, oferă ...
De ce citesc? Da, ai văzut bine: eu citesc. Dar tu? Ce faci în timpul liber? Când ai pus ultima dată mâna pe o carte? Când te-ai plimbat ultima dată printr-o bibli...
10 ani de inovație în educație Adservio, platforma de management educațional nr. 1, a aniversat vineri, 12 octombrie, primii 10 ani de activitate, în cadrul Crowne Plaza Hotel din B...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *