Despre 2015, pe scurt


Finalul de an a fost întotdeauna unul de reflecţie asupra schimbărilor care s-au petrecut, momentelor prin care am trecut și asupra poveștilor auzite, citite, trăite, spuse de noi sau de alţii, care ne-au făcut mai buni, care ne-au modelat și ne-au arătat că, uneori, se poate și altfel.
Anul acesta a fost unul plin cu de toate. Pentru Adservio, 2015 a fost un an cu multe premiere și unul în care ne-am făcut mai mulţi prieteni.
Așa cum v-am obișnuit încă de la lansarea Adservio pe piaţă, fiecare an a venit întotdeauna cu lansarea de module noi, aplicaţii, funcţionaliţăţi și soluţii din ce în ce mai adaptate pentru utilizatori interesaţi de un învăţămȃnt modern și eficient. Adică pentru voi. Pentru profestori, elevi și părinţi deopotrivă, pentru directori de școli și inspectori. Pe scurt, pentru oamenii care se poziţionează, alături de Adservio, în tabăra celor implicaţi, a celor care încearcă să contribuie și să aducă plus valoare sistemului educaţional romȃnesc.
Mai sus, vezi un video scurt cu realizările noastre în 2015 care ne motivează și mai tare să continuăm să investim în educaţie.
Dintre obiectivele cheie realizate:
* Am lansat sectiunea Admitere
* Am introdus Testul IQ
* Am dotat cu peste 300 de tablete liceele
* Am realizat proiectul Clasa Interactivă, pentru 60 de elevi
* Am introdus Adservio în peste 10 scoli publice și private noi
* Am facut redesign la site-ul de prezentare Adservio
* Am introdus metode de autentificare cu telefon și email
* Am lansat sectiunea Teme si Proiecte
* Am introdus in conturile elevilor manualele digitale pentru clasa I si clasa a II a
* Am introdus o secţiune de rechizite, cu peste 10.000 de cărţi și peste 1000 articole pentru școală
* Am fost invitaţi peste 10 conferinţe conferinte unde am participat și am susţinut prezentări despre activitatea Adservio
* Am obţinut diplome și premii pentru activitatea noastră de pȃnă acum, printre care:
– premiul Regio – pentru cea mai inovativă companie 2007-2013
– premiul pentru utlizarea platformei și introducerea inovaţiei în școli, la Gala Global Manager, Global Innovation, Global technology, împreună cu Colegiul German Goethe
Lista voastră cum arată? Și ce v-aţi propus pentru anul viitor?
Pȃnă la anul, cȃnd ne revedem voioși, vă dorim să aveţi parte de Sărbători liniștite!

Alte articole interesante

Adservio, 11 ani de viitor De 11 ani, Adservio inovează educația. Îți urăm bun venit în școala viitorului! Comunitatea Adservio pășește zilnic în lumea tehnologiei,...
Retrospectiva anului 2018 Suntem aproape de finalul unui an plin, un an în care am sărbătorit 10 ani de Adservio și în care am continuat să digitalizăm învățământul. Anul 2018 ...
Zilele SuperTeach Cluj-Napoca, 1-3 Noiembrie, BT Arena În urmă cu 11 ani a început aventura platformei Adservio. Misiunea a fost stabilită și acceptată unanim de echipă, inovație în educație. De-a lung...
Elevii își doresc ore de leadership, istoria artei și economie în școală Zilele trecute un grup de jurnaliști de la publicații de renume din capitală ne-a vizitat orașul pentru că le-a ajuns la urechi că aici sunt cateva b...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *