Ce este educaţia STEM?

educatia-stem-info1

Educația STEM este un acronim care vine de la cuvintele englezeşti Science, Technology, Engineering şi Mathematics, care se traduc prin Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică. Astfel, STEM include un curriculum bazat pe ideea de educare a elevilor cu ajutorul a patru discipline diferite.

Acest concept a apărut că urmare a faptului că în ultimii ani s-a observat la nivel mondial, deci și în țara noastră, o scădere îngrijorătoare a interesului elevilor pentru domeniul științei. Astfel, au fost concepute programe care încurajează elevii să descopere lumea fascinantă a științelor exacte.

Fondul Științescu, prin care se acordă finanțări proiectelor creative din domeniul educației STEM, se adresează instituțiilor școlare, ONG-urilor, grupurilor de inițiativă și persoanelor pasionate de știință. Științescu este susținut de Romanian-American Foundation în orașele: Iași, București, Sibiu, Cluj, Brașov, Bacău, Făgăraș, Prahova, Oradea și Mureș prin competiții similare de proiecte, desfășurate de fundațiile comunitare locale.

FIRST® LEGO® League este un program dedicat copiilor si tinerilor (9-16 ani), cu scopul introducerii acestora în lumea fascinantă a științei și tehnologiei, prin intermediul unei abordări sportive. Componenta de bază este reprezentată de un turneu de robotică, în cadrul căruia copiii și tinerii sunt provocați să rezolve o „misiune” complicată, cu ajutorul unui robot. (sursa)

Proiectul Sci-Tech Challenge, lansat în anul 2010, invită tinerii cu vârste între 15 și 18 ani să abordeze provocările sociale și energetice prin metode știintifice și tehnologice inovatoare. Programul anual a implicat până în prezent peste 1.500 de voluntari ExxonMobil și peste 45.000 de elevi din Europa. În contextul în care Comisia Europeană subliniază necesitatea creșterii competențelor în discipline STEM, Sci-Tech Challenge încurajează tinerii europeni să-și construiască un viitor în aceste domenii. (sursa)

Acestea sunt doar câteva exemple despre cum se încearcă revitalizarea domeniului de științe exacte în țara noastră.

Dacă ești pasionat de știinte, caută astfel de programe de finanțare și urmează-ți pasiunea! Noi îți dorim succes!

 

Alte articole interesante

Ce înseamnă reuşita în viaţă pentru elevii de astăzi – STUDIU Reuşita profesională este pe primul loc în lista lucrurilor care înseamnă o viaţă de succes, spun elevii români. Pe locul al doilea se află înteme...
Psihologul Mirela Horumba prezintă cartea Părintele conştient. Cum să ne transformăm pe noi pentru a avea copii puternici. Cartea oferă părinţilor şi viitorilor părinţi o metodă eficientă pentru transformarea stilului de parentaj din unul inconştient, transmis ca atare din...
Învățarea prin metoda investigației Științele exacte îi ajută pe copii să vadă că lumea are o logică și că avem instrumentele de a înțelege realitatea din jurul nostru. Stilul de ...
(P) Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” Iași Arhitectură, urbanism, restaurări, arhitectură de interior – design, peisagistică – dacă îţi sună bine, Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *