FIRST LEGO League, concurs de robotică și soluții inovatoare, sezonul CITY SHAPER

Asociația pentru educație STEM creativă (CRESTEM) în parteneriat cu Facultatea de Automatică și Calculatoare – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, organizează pe 26 ianuarie 2020, etapa regională a programului educațional de robotică și soluții inovatoare FIRST® LEGO® League Romania. La această etapă vor participa 14 echipe din Bacău, Galați, Iași, Piatra-Neamț, Solca și Tulcea. Patru dintre echipele participante se vor califica la etapa națională organizată la București la jumătatea lunii Martie.

CITY SHAPER, al patrulea sezon al FIRST LEGO League Romania, reunește 78 de echipe din 31 de orașe. Pe parcursul perioadei de pregătire, peste 650 de elevi au încercat să găsească soluții pentru modelarea unui viitor mai bun pentru fiecare, prin reproiectarea orașelor în care trăiam, muncim și ne distrăm! Oare echipele participante au reușit să lucreze împreună și să își folosească imaginația pentru a găsi soluții inovatoare la provocarea sezonului 2019-2020?

FIRST® LEGO® League este un program educațional dedicat copiilor și tinerilor (9 – 16 ani), ce are ca scop introducerea acestora în lumea fascinantă a științei și tehnologiei, prin intermediul unei abordări sportive. FIRST LEGO League are trei componente principale: (I) valorile fundamentale, (II) proba de robotică și (III) proiectul de inovare. Echipele participante trebuie să acorde atenție tuturor celor trei componente pentru a putea fi eligibile pentru premii și invitații la evenimentele internaționale (USA, Grecia sau Brazilia).

VALORILE FUNDAMENTALE ale FIRST:

  • Descoperire: Explorăm abilitați și idei noi.
  • Inovație: Folosim creativitate și perseverență pentru a rezolva probleme.
  • Impact: Aplicăm ceea ce învățăm pentru a îmbunătăți lumea.
  • Incluziune: Ne respectăm unii pe alții și ne acceptăm diferențele.
  • Lucru în echipă: Suntem mai puternici când lucrăm împreună.
  • Distracție: Lucrăm cu bucurie și plăcere!

PROBA DE ROBOTICĂ. Echipele trebuie să proiecteze, să construiască și să programeze un robot autonom folosind LEGO MINDSTORMS pentru a rezolva un set de 14 misiuni în doar 2:30 minute.

PROIECTUL DE INOVARE. Pentru sezonul CITY SHAPER, echipele trebuie să identifice o problemă cu o clădire sau spațiu public din comunitatea locală și să propună o soluție inovatoare.

FIRST LEGO League este un program educațional, dezvoltat de fundația FIRST, cu o tradiție de peste 20 de ani la nivel global. De asemenea, FIRST LEGO League face parte dintr-o familie de programe adaptate pe categorii de vârstă, ce au ca obiectiv atragerea elevilor către STEM, dobândirea de abilități multidisciplinare și ghidarea lor către un domeniu tehnic.

Mai multe detalii aici.

Celebrăm viitorul împreună și te premiem!

Celebrăm viitorul împreună și te premiem!

Campania aniversară 11 ani de școala viitorului s-a încheiat. Lista câștigătorilor maij

Mulțumim tuturor participanților pentru că faceți parte din comunitatea smart a utilizatorilor Adservio!

Mulțumim și partenerilor noștri, Telekom Romania și Editura Polirom.

Felicitări celor 11 participanți la tombolă care au câștigat un Kindle și 11 ebook-uri de excepție!

Cei 11 câștigători:
1. Ivașcu Adrian-Mihai, elev, Colegiul Național Mihai Eminescu Buzău
2. Melnic Elena, elev, Colegiul Ferdinand I Bacău
3. Cardaș Cerasela Daniela, profesor, Colegiul Național A.T. Laurian Botoșani
4. Chifor A. Diana Maria, elev, Colegiul Tehnic de Căi Ferate Unirea Pașcani
5. Lupăștean Gabriela, elev, Liceul Tehnologic nr. 1 Câmpulung Moldovenesc
6. Ecaterina Drehluta, părinte, Liceul Teologic Adventist Ştefan Demetrescu București
7. Apostol Aurelia, elev, Colegiul Economic Buzău
8. Mihaela Samachis, părinte, Colegiul Tehnologic Spiru Haret Piatra Neamț
9. Grigoriu Laura Ana Maria, elev, Colegiul Național Garabet Ibraileanu Iași
10. Costăchescu Flavian Tudor, elev, Colegiul Național Garabet Ibraileanu Iași
11. Ionescu Rareș-George, elev, Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir Iași

Câștigătorii vor fi contactați de echipa Adservio pentru a intra în posesia premiilor. 🎁

#adservio11ani #11anideviitor #scoalaviitorului #castigaunkindle

Adservio celebrează 11 ani de modernizare a educației din România: peste 300.000 de utilizatori din sute de școli beneficiază de avantajele oferite de digitalizare

Adservio, cea mai mare platformă digitală pentru sistemul educațional din România, celebrează primii 11 ani de existență, alături de cei peste 300.000 de utilizatori. În urmă cu mai mult de un deceniu, compania a pornit cu un proiect pilot la unul din liceele din Iași și cu toată determinarea de a moderniza educația din România. În prezent, mai mult de 200 de unități școlare la nivelul întregii țări, utilizează platforma Adservio și reduc birocrația cu 95%.

Scopul companiei este de a elimina semnificativ procesele care consumă timp, astfel încât profesorii să se poată dedica eficient actului didactic. Mai mult, platforma își propune facilitarea comunicării între toți actorii implicați în procesul educațional.

Inițial, pe lângă un instrument digital care să faciliteze tot procesul didactic, era nevoie și de crearea unei infrastructuri fizice. Au fost kilometri de cabluri și dispozitive tehnice folosite. Între timp, am ajuns să avem tehnologia «la vârful degetelor» și dacă la început oamenii erau sceptici și nu înțelegeau pe deplin beneficiile utilizării tehnologiei și a soluției pe care noi o propunem pentru educație, acum am ajuns la 300.000 de utilizatori, iar mulți dintre ei nici nu și-ar putea imagina activitatea fără Adservio. 

De la început, scopul nostru a fost acela de a le oferi tuturor celor implicați în procesul educațional acces facil la informații și posibilitatea de a economisi timp prin eliminarea birocrației. Astfel, profesorilor le rămâne mai mult timp pentru ceea ce contează cu adevărat și anume EDUCAȚIA. Beneficiile oferite de soluția creată de noi se adresează în mod egal elevilor, părinților, profesorilor, precum și secretarilor, directorilor, inspectorilor școlari, autorităților locale și de resort. Adservio este o normalitate a viitorului, unde tehnologia oferă timp pentru educație și preia din sarcinile birocratice”, a declarat Alexandru Holicov, fondator Adservio.  

Adservio – rezultatele a 11 ani de digitalizare a școlilor din România  

În cei 11 ani de activitate, peste 10.000 de profesori au fost instruiți pentru utilizarea tehnologiei sau au participat la prezentările și workshopurile Adservio din cadrul SuperTeach. Totodată, peste 1.000 de directori și secretari au primit suport în utilizarea unui instrument performant pentru managementul școlii, astfel încât să ia decizii informate, bazate pe date centralizate și actualizate în timp real, instant.

Anul acesta, prin intermediul platformei, au fost trimise peste 5 milioane de mesaje, astfel că utilizatorii Adservio – elevi, părinți și profesori – pot comunica între ei oricând și de oriunde. 

Mai mult, de la începutul acestui an școlar, Municipiul Buzău a digitalizat complet toate unitățile de învățământ și se pot vedea deja multiplele beneficii aduse de utilizarea tehnologiei. A rămas însă, obligativitatea completării documentelor fizice, ceea ce face ca impactul să fie diminuat, dat fiind faptul că Ministerul Educației nu permite școlilor care utilizează tehnologia, să renunțe definitiv la catalog și la raportările clasice. 

Tehnologia Adservio transparentizează procesul educațional din România și se extinde în 4 țări din Europa 

Începând cu anul 2020, împreună cu partenerul Telekom, Adservio va începe extinderea în 4 țări din Europa, ca un prim pas în strategia de internaționalizare a companiei.

Dezvoltarea platformei Adservio s-a bazat mereu pe trei piloni: debirocratizarea sistemului prin automatizarea proceselor, modernizarea educației prin folosirea tehnologiei și îmbunătățirea legăturii dintre elevi, părinți și școală.

În acest context, fiecare solicitare de raportare sau situații legate de elevii școlii pot fi rezolvate prin Adservio, prin câteva click-uri. În ceea ce privește activitatea unui profesor, prin alocarea câtorva minute activității din platformă, pot fi eliminate zeci de ore pe care, în mod normal, le dedică proceselor administrative din școală. Totodată, elevii și părinții au acces instant la evoluția situației școlare, copiii rezolvă temele primite în platformă, citesc cărțile recomandate din biblioteca online și urmăresc activitățile școlii în care sunt implicați.

Prin Adservio, profesorii au oportunitatea să se conecteze cu noile generații de elevi, folosind tehnologia familiară acestora și creând o legătură mai strânsă.

Creative Approaches to Teaching English – un maraton în 5 orașe

Cea de-a V-a ediție a conferinței didactice CATE – “Creative Approaches to Teaching English” s-a încheiat luna trecută, adunând peste 440 de participanți din întreaga țară. 

Organizat din 2015 de International Summer Schools Education în parteneriat cu Churchill House School of English Language și cu Inspectoratele Școlare Județene locale, evenimentul întrunește anual profesori de limba engleză din sistemul privat sau de stat, formatori, educatori și studenți din cele mai mari orașe ale țării. 

Ediția din acest an s-a desfășurat în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Ploiești, iar printre speakerii invitați s-au numărat atât profesori din Marea Britanie, cât și din România. 

Temele abordate au cuprins metodologii pedagogice moderne, discutându-se totodată provocările cu care s-ar confrunta un profesor în noua eră a tehnologiei și informației în titluri precum:

– Teaching Mixed – ability Classes 

– Shining Eyes and Creativity: The Virtuous Circle of Creation and Motivation 

– 2020 Exam Updates: Key and Preliminary 

– Exam-oriented Activities for 21st Century Learners 

– Teaching and Assessing Writing

– Cambridge Exam Presentation 

International Summer Schools Education organizează tabere educaționale internaționale în peste 50 de țări de pe toate continentele cu sprijinul și colaborarea unui mare număr de profesori de limbi străine – în special de limba engleză. 

Mai multe informații despre ISS EDU puteți găsi aici.

Adservio, 11 ani de viitor

De 11 ani, Adservio inovează educația.

Îți urăm bun venit în școala viitorului!

Comunitatea Adservio pășește zilnic în lumea tehnologiei, se bucură de beneficii, câștigă timp valoros și pune accent pe ceea ce contează.

Pentru fiecare dintre utilizatorii noștri care a acordat o șansă digitalizării, lansăm invitația de a celebra viitorul împreună printr-un concurs.

Intră în contul tău pe adservio.ro/11ani și participă la concurs. Te aliniezi la startul competiției pentru unul din cele 11 ebook readere Kindle împreună cu unul din cele 11 seturi de cărți de excepție.

Regulamentul concursul mai jos.

Rămâi alături de noi! Celebrăm viitorul împreună!

Mulțumim partenerilor noștri Telekom Romania și Polirom.

REGULAMENT CONCURS „Celebrăm viitorul împreună”

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATOR
Organizatorul concursului este SC ADSERVIO SOCIAL INOVATION SRL, cu sediul în Str. Morilor 56, Iași, România. Respectarea regulilor din prezentul document este obligatorie pentru toţi participanţii. Prin înscrierea la concurs, participantul declară expres că a citit, a înţeles şi este de acord cu termenii şi condiţiile prezentului Regulament. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica şi/sau schimba regulamentul, dar nu înainte de a anunţa public participanţii.

SECŢIUNEA 2. DURATA CONCURSULUI
Concursul se desfăşoară în perioada 14 Noiembrie 2019 – 11 Decembrie 2019.

SECŢIUNEA 3. MODUL DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
În perioada 14 Noiembrie 2019 – 11 Decembrie 2019 ora 11:00 AM, se va disemina, prin canalele media Adservio anunțul concursului. Participanții sunt invitați să își acceseze conturile Adservio prin landing page-ul dedicat campaniei adservio.ro/11ani. Modalitatea de a intra în concurs este asigurată de accesarea contului de utilizator Adservio prin landing page-ul dedicat și confirmarea participării pe butonul Participă la tombolă. Vor fi contorizate toate confirmările de participare la concurs până la ora 11:00 AM.

SECŢIUNEA 4. PREMIUL ŞI MODALITATEA DE ACORDARE Premiul constă în: 11 ebook readere marca Kindle și 11 seturi de 11 ebook-uri. Tragerea la sorți va avea loc pe 11 Decembrie în intervalul 16:00 – 17:00 PM, desemnarea se va realiza cu ajutorul random.org.

SECŢIUNEA 5. DREPTUL DE PARTICIPARE
Concursul este deschis tuturor utilizatorilor cu conturi active în platforma Adservio, cu excepţia angajaţilor Adservio precum şi a membrilor familiilor acestora până la gradul IV inclusiv.

Zilele SuperTeach Cluj-Napoca, 1-3 Noiembrie, BT Arena

În urmă cu 11 ani a început aventura platformei Adservio. Misiunea a fost stabilită și acceptată unanim de echipă, inovație în educație. De-a lungul timpului, am participat și vorbit la sute de conferințe și evenimente dedicate domeniului învățământului unde am dat mai departe din experiența noastră și am primit opinii valoroase care ne-au ajutat să creștem.

În 2018 alături de partenerul nostru, Telekom Romania ne-am alăturat proiectului SuperTeach. Am prezentat în numeroase conferințe viziunea Adservio privind școala virtuală și beneficiile pe care profesorii Adservio le primesc prin digitalizare.

Apreciem orice inițiativă care vine în susținerea efortului de a promova mentalitatea deschisă atât către cei din jur cât și către beneficiile tehnologiei.

La conferințele SuperTeach participă profesori dornici de a face schimbarea în bine și de a învăța cum să transforme orele de curs și activitatea școlară în sine. Pentru noi, reprezintă persoanele care au puterea de a face pasul către ieșirea de sub corvoada birocrației și a metodelor de predare ce nu mai sunt conectate cu generația de azi.

Pe 19 Octombrie la SuperTeach Brăila pentru prima dată cele 15 minute de interacțiune în plenul conferinței au fost secondate de un workshop interactiv.

Ne-a plăcut, am fost impresionați să umplem sala, chiar să avem cereri de participare ce depășeau numeric locurile disponibile.

Workshopul este structurat în trei părți: maparea împreună cu participanții a problemelor cu care se confruntă și care le afectează activitatea la ore, descrierea situațiilor reale și propunerea de soluții pentru fiecare ”pain point” și corelarea avantajelor prezentate cu situațiile concrete semnalate de participanți.

La final fiecare profesor participant a devenit Ambasador Adservio primind implementarea platformei pentru acest an școlar la clasele unde predau fără niciun cost.

Am încheiat cu o tombolă ce a pus în joc un smatphone Samsung A20 oferit de partenerul Telekom Romania.

Momentul tragerii la sorți a fost punctul culminant al emoțiilor trăite în cele două ore de curs:

În acest weekend repetăm experiența în cadrul Zilelor SuperTeach Cluj-Napoca, un concept nou lansat în premieră ce se desfășoară pe parcursul a trei zile, între 1 și 3 Noiembrie. Pentru prima dată SuperTeach nu se mai adresează doar profesorilor ci și părinților, bunicilor, tuturor celor interesați de educație.

Mai multe detalii despre conferință aici și pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.

Profesorii primesc o reducere de 50% a taxei de înregistrare.

Detalii despre atelierul Profesor în 50 de minute. Cum să împaci copiii, tehnologia, părinții și lipsa de timp aici.

Proiectul SuperTeach a început în 2017 și până acum a reunit o comunitate de 6.000 de profesori care au participat la cel puțin o conferință din cele 16 care au avut loc până acum.

Inițiativa SuperTeach aparține Romanian Business Leaders, Educativa și Institului de Dezvoltare Personală.

Fondul de Burse Centric, ediția a V-a

Centric IT Solutions România, alături de Fundația Comunitară Iași susțin și în acest an tinerii pasionați de informatică și matematică prin 15 burse în valoare de 4.000 de lei fiecare, pentru elevii cu rezultate bune și foarte bune la aceste discipline.

Dacă ești în clasele IX – XII, la profilul matematică-informatică, ești elev al liceelor selectate și dorești să îți dezvolți pasiunea pentru IT, intră pe www.fundațiacomunitaraiasi.ro, la Fondul de Burse Centric, consultă ghidul de finanțare și completează dosarul de candidatură până pe 16 octombrie 2019, iar începând cu 18 noiembrie 2019 poți fi unul dintre bursierii Centric.

Prin valorile pe care le propune, Centric IT Solutions România vede în liceenii de azi, colegii lor de mâine și înțelege comunitatea drept o sursă de valoare.

Raportul ediției a IV-a poate fi consultat aici.

Centric IT Solutions Romania este parte a grupului internațional Centric B.V.care oferă servicii IT, financiare, precum și soluții în domeniul ingineriei și al consultanței. Sediul central al companiei se află în Olanda dar compania are deschise sucursale și in Belgia, Franța, Germania, Elveția, Suedia Norvegia, totalizând 5.000 de angajati. În România, Centric este prezent din decembrie 2010 în Iași, iar echipa –  aflată în creștere constantă – furnizează soluții IT pentru sectorul public, retail, housing&healthcare, resurse umane și payroll.

Devino bursier al Fondului de Burse Centric, ia legătura cu Claudia Grigoraș, coordonatorul Fondului de Burse, la 0720.039.054 sau claudia.grigoras@fundatiacomunitaraiasi.ro.

Festivalul Educaţiei, trei zile de inspiraţie şi bune practici în Timişoara

Festivalul Educaţiei, trei zile de inspiraţie şi bune practici în Timişoara

Între 4-6 octombrie, ONG-ul Iniţiativă în Educaţie a pregătit în cadrul Festivalului Educaţiei un spaţiu de învăţare şi conectare, în care profesori, părinţi, elevi şi specialişti din domeniu vor avea prilejul de a interacţiona şi descoperi bune practici care pot contribui la creşterea calităţii educaţiei. 

“Festivalul este un eveniment non-profit, organizat sub formă de voluntariat de către profesori, traineri şi membri ai asociaţiei Iniţiativă în Educaţie şi reprezintă o punte între comunitatea locală, profesori şi organizaţiile implicate în proiectele de educaţie.Vor fi trei zile pline, în care participanții noștri vor descoperi resurse valoroase, oameni implicaţi, proiecte şi organizaţii care fac reformă la firul ierbii. De asemenea, vor avea ocazia să facă schimb de idei şi experienţe şi să se conecteze cu liderii din zona de educaţie.”, a declarat Andrada Mazilu, președinte “Iniţiativă în Educaţie“.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, 4 octombrie, și se va desfășura în jurul celor patru cuvinte cheie pentru activitatea inEDU: Informaţie, Inovaţie, Inspiraţie şi Interacţiune. În cadrul deschiderii, participanții vor avea ocazia să cunoască povestea inEDU, urmată în program de prezentarea unor idei inovatoare din domeniul educației și a patru poveşti inspiraționale. Seara va fi dedicată interacțiunii participanților, iar momentul artistic va fi oferit de corul de copii Consonanţe.

În continuarea festivalului, în data de 5 și 6 octombrie, va fi sărbătorită în cadrul programului Ziua Mondială a Educaţiei, printr-o serie de ateliere, discursuri, paneluri de discuţii şi un spaţiu dedicat interacţiunii.

Printre tematicile celor 15 ateliere se numără: Aplicații ale inteligenței emoționale la clasă, Instrumente pentru dezvoltarea competențelor civice, Metode moderne în pedagogia muzicală, Cum ne putem ajuta elevii să scrie mai bine; şi multe alte subiecte cu aplicabilitate la clasa şi acasă, care îi vor inspira pe profesori şi părinţi deopotrivă.

Mai multe detalii despre programul festivalului şi despre speakerii invitaţi puteţi găsi pe site-ul festivalului şi pe pagina de FB a evenimentului.

Nu exista o taxă de participare, însă participanţii sunt invitaţi să îşi aducă contribuţia în comunitate sub diferite forme (voluntariat, donaţii de cărţi etc.).

Locurile disponibile sunt limitate la 150 de participanţi, pentru a vă înregistra, puteţi completa direct formularul de înscriere.

Concursul Național de Inovație Tehnică și IT DaVinci, ediția a V-a, 2019

Ajuns la a V-a ediție, Concursul Național de Inovație Tehnică și IT DaVinci, inițiat și coordonat de Rotary Club București, are ca obiectiv principal susținerea și recunoașterea valorilor în domeniile IT și tehnologie. Totodată, această inițiativă urmărește promovarea efectivă a capacităților tinerilor,  reprezentând și un impuls antreprenorial ulterior prezentării de proiecte.

Concursul DaVinci se adresează tuturor elevilor din România și Republica Moldova, iar data limită pentru înscrieri e 08 Octombrie. În acest an, concursul se desfășoară independent în 10 regiuni din țară, iar câștigătorii vor trece mai departe în finala din 02 Noiembrie, care se va desfășura la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, unde finaliștii etapelor regionale pot câștiga noi premii și surprize. Concursul cuprinde 3 secțiuni tematice în care lucrările vor fi încadrate și evaluate:

1. Inteligență artificială și Software

2. Robotică și automatizări industriale

3. Inginerie creativă ( altele decât 1 și 2 )

În cadrul examinării lucrărilor, prioritate se va acorda inovațiilor care au un impact pozitiv asupra soluționării unor probleme ce țin de necesitățile curente ale societății și contribuie la dezvoltarea acesteia, ținând cont de criteriile de jurizare menționate mai sus. După finalizarea depunerii tuturor proiectelor, comisia de jurizare va nominaliza să participe la etapa regională Crișana câte 10 inovații pentru cele 3 secțiuni tematice. În cadrul celor 10 inovații, 5 vor fi nominalizate pentru subsecțiunea (1) Clasele V – VIII și 5 pentru subsecțiunea (2) Clasele IX – XII.

Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, tineri motivați vor investi timp în elaborarea, testarea și implementarea ideilor pentru reinventarea viitorului, găsind soluții inovative unor probleme diverse ale societății. Exemple de proiecte din ediția 2018: aplicație de detectare a cancerului, centrală radio-electrică de unde lungi, sistem Smart Home cu comenzi vocale, motor cu reacție hibrid, memorie biologică în mediul digital și multe altele.


Concursul se bucură de participarea unor personalități cu renume în domeniul științei și tehnicii, dar și a reprezentanților organizațiilor dedicate serviciului caritabil și inovării sociale. Președintele comisiei de jurizare, domnul Dorin-Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, îl va avea alături pe Prof. Alexandru Mironov, ca invitat de onoare, dar și membri importanți ai Rotary Club București.

”În fiecare an concursul atrage elevi dintr-un număr din ce in ce mai mare de licee, din diverse orașe ale țării. Scopul nostru este de a oferi mai multor tineri șansa de a se face remarcați pentru talentul și spiritul lor inovativ și de a le propune oportunități interesante pentru implementarea proiectelor dezvoltate, așadar ne propunem să creștem gradul de vizibilitate al competiției, să promovăm concursul cu mai mare intensitate direct în școli și în licee.” Doina Drăghia, Coordonatorul DaVinci Contest și membru al Rotary Club București.

Concursul DaVinci este organizat de Rotary Club București, primul club Rotary înființat în România, împreună cu Rotary Club Satu Mare, Rotary Club Târgu Mureș Maris, Rotary Club Suceava Bucovina, Rotary Club Focșani Varana, Rotary Club Brașov, Rotary Club Arad, Rotary Club Râmnicu Vâlcea Cozia, Rotary Club Pitești, Rotary Club București Nord, Rotary Club Brăila, organizații care vin în serviciul comunității prin proiecte umanitare precum: renovări de școli și orfelinate, dotări pentru spitale, sprijinirea instituţiilor pentru bătrâni, copii sau persoane cu dizabilităţi, dar s-au îndreptat și către tinerii dotaţi, au restaurat opere de artă și muzee. Cluburile Rotary sunt o parte activă a societăţii civile, dorind ca, prin calitatea membrilor și puterea exemplului, să contribuie la dezvoltarea comunităţii.

Mai multe detalii și înscrieri online aici și pe pagina de FB a competiției.

Toamna se numără olimpicii: premierea performanțelor școlare la Gala Excelenței în Educație

Abia dacă s-au scurs câteva zile de la începutul noului an școlar, iar pe coridoare școlarii din clasele primare încă pășesc cu emoția primei zile, dar în cadrul inspectoratelor județene se pregătește, deja, bilanțul ultimului an. Astfel, în fiecare toamnă (lunile octombrie-noiembrie), inspectoratele școlare județene în colaborare cu consiliile județene locale organizează unul dintre cele mai importante evenimente educaționale periodice: Gala Excelenței în Educație – o ceremonie unde sunt premiate rezultatele în educație și meritele deosebite ale elevilor și profesorilor. Început în 2012, evenimentul se află, deja, la a VIII-a ediție, atrăgând an de an tot mai mulți sponsori și parteneri.

Anul trecut, peste 400 de elevi și profesori cu rezultate remarcabile (olimpici naționali și internaționali, coordonatori, inițiatori de proiecte și câștigători ai competițiilor sportive) au fost premiați de către Inspectoratul Județean Școlar Cluj (octombrie 2018) și peste 600 de către Inspectoratul Județean Școlar Iași (noiembrie 2018). Pe lângă diplome, premii în bani, cărți și alte materiale educaționale, laureații au primit și premii mai inedite, printre care gadgeturi electronice de ultimă generație și tabere internaționale educaționale. Cele din urmă, oferite de International Summer Schools Education – sponsor anual al evenimentului, au recompensat performanța a doi elevi remarcați pe plan internațional la informatică și geografie.

George Râpeanu are 16 ani, iar în prezent studiază la Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj Napoca. În 2018, la doar 15 ani, George a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de Informatică, participând, mai apoi, în Lotul Național de Informatică al României la multiple competiții internaționale. Pentru rezultatele sale remarcabile, George a mers într-o tabără educațională luna trecută în Marea Britanie, la Oxford Brookes University.

Bianca Solomon are 18 ani și este proaspăt absolventă a Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași. A participat în numeroase rânduri la diverse concursuri și olimpiade școlare la nivel național, iar anul trecut, ca reprezentantă a României, Bianca a fost medaliată cu Aur la Olimpiada Internațională de Geografie din Quebec, Canada. Ideal pentru un geograf, și ea și-a petrecut o parte din vacanța de vară în Marea Britanie, de această dată la Ramsgate.

Ambii au avut oportunitatea să întâlnească tineri de aceeași vârstă, din toate colțurile lumii, să cunoască diverse culturi și mentalități, să se integreze în „peisajul” britanic și, desigur, să se bucure cât mai mult de obiectivele turistice vizitate.

Încă nu a fost comunicată data Galei Excelenței în Educație din această toamnă. Mai multe informații despre ce presupun taberele internaționale educaționale, veți găsi aici.