Bunele maniere, cartea ta de vizită!

48-edu-alamy
Bunele maniere sunt cartea de vizită a unei persoane. Acestea nu doar completează cei 7 ani de acasă dar îi poate oferi copilului cunoștințe largi despre societatea în care trăiește și pe care să le aplice și în alte culturi. O persoană manierată va fi întotdeauna percepută de ceilalți drept o persoană educată și model de urmat în termeni de comportament, comunicare și atitudine. Citește în continuare

Cercetătorii au descoperit o legătură între sărăcie şi dezvoltarea creierului în copilărie

stiinta
După ce au scanat creierul a peste 1.000 de persoane, oamenii de ştiinţă au descoperit o legătură între mărimea acestuia şi statutul socioeconomic al copiilor şi adolescenţilor. Mai exact, anumite regiuni ale creierului, cum sunt cele implicate în luarea decizilor sau cunoaşterea unei limbi au fost mai mici la membri unor familii mai sărace sau mai puţin educate, decât la cei care proveneau din familii înstărite. Citește în continuare

Conflictul dintre generaţii, o problemă mereu actuală

adolescente1
Întotdeauna vor exista divergențe între generații. Mentalitățile diferite, schimbarea sistemului de valori și lipsa de comunicare, sunt cauzele principale care duc la apariția conflictelor între copii și părinți. Conflictul dintre generații este o constantă a vieții sociale. Deși simpla, soluția salvatoare pare greu de pus în aplicare. De generații se tot vorbește despre conflictul dintre părinți și copii. Deși prăpastia dintre generații este din ce în ce mai analizată, aceasta nu dispare. Citește în continuare

Tu ce fel de părinte ești?

Young smiling woman with her teen daughter
Toți părinții încorporează atât dragoste, cât și limite în stilul lor parental. Există un echilibru între acestea, care determină un stil parental specific. Doar stilul educativ democratic sau echilibrat are atât dragoste ridicată, puncte tari și slăbiciuni inerente în el și este atribuit figurilor parentale importante din viața noastră. Aceste personaje sunt de obicei proprii noștri părinți. Citește în continuare

Ziua Internațională a Fericirii

Teen1
Fiecare dintre noi s-a întrebat la un moment dat ce este fericirea. Căutând răspunsuri în stările noastre interioare, unii nu am ajuns la nici o concluzie, alţii am stabilit că este foarte greu de identificat premisele apariţiei stării de bine total care poartă numele fericire, în timp ce, o parte din ce în ce mai mare dintre noi, ajung să lege sănătatea de factori externi propriei persoane, cum ar fi starea materială, anturajul, succesul de orice natură, sau alţii. Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că nefericirea ne face răi, temători, furioşi, invidioşi, sau gata de a trece prin stări din care nu eşti în stare să dărui nimic, nimănui. Citește în continuare