Retrospectiva anului 2018

Suntem aproape de finalul unui an plin, un an în care am sărbătorit 10 ani de Adservio și în care am continuat să digitalizăm învățământul.

Anul 2018 a fost un an important pentru noi așa cum o susține bilanțul celor mai importante realizări:

#1 Împreună cu Telekom Romania am creat divizia Smart Education prin care ne-am propus ca până în anul 2020 să finalizăm digitalizarea a peste 50% din școlile din România. Procesul implică acces la platforma Adservio, cele mai noi device-uri conectate la internet și training pentru profesori în folosirea tehnologiei la orele de curs.

#2 Am sărbătorit primul deceniu de existență prin concursurile Adservio de 10 și printr-un eveniment aniversar alături de persoanele care ne-au susținut în tot acest timp.

#3 Aplicația Adservio s-a extins în acest an în școli din 26 de județe.

#4 Am participat la conferințele SuperTeach împreună cu Telekom România și am împărtășit cu mii de profesori rolul tehnologiei în educație.

#5 Am fost invitați de către Comisia Europeană să participăm la Digital Cities Challenge din Thessaloniki unde  am avut onoarea de a prezenta Adservio ca model de digitalizare a școlilor și studiul de caz “Alba Iulia – Smart School”.

#6 Adservio a fost inclusă pe lista celor 50 de companii cu cele mai bune perspective de creștere, în proiectul Made in Romania, lansat de Bursa de Valori București.

#7 10 dintre elevii Adservio au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat. Alături de Telekom si Editura Curtea Veche i-am premiat pentru performanțele lor.

#8 În calitate de Am participat la numeroase conferințe și am acceptat rolul de mentor în cadrul programului Future Makers.

#9 Am dezvoltat noi module și funcționalități și am integrat în Adservio un instrument smart pentru generarea orarului școlar doar din câteva click-uri.

#10 Cu ocazia Crăciunului împreună cu Telekom dotăm 100 de școli din zone defavorizate cu tablete, internet și platforma Adservio.

Și în anul următor vom continua să depunem toată energia pentru a inova educația.

Mulțumim tuturor celor care ne-au acordat încrederea lor în acest prim deceniu de activitate.

La mulți ani!

Alte articole interesante

IT MARATHON – Concurs Național de Programare În 2019 Liga Studenților Facultății de Automatică și Calculatoare din Iași organizează competiţia IT Marathon, eveniment ce se adresează tuturor ...
Primul antreprenor român acceptat în programul EY Accelerating Entrepreneurs Compania Ernst & Young a lansat Accelerating Entrepreneurs, un program care oferă sprijin pentru dezvoltarea afacerii, unui număr re...
Literatura SF ne transformă în fini psihologi! Cercetătorii americani au scos la iveală beneficiile lecturării scrierilor încadrate la categoria ”science fiction ”, susţinând ca adoratorii acestui ...
Tehnici de memorare și curba uitării Repetiția este mama învățării! Dar nu orice fel de repetiție. Repetiția spațiată este una din cele mai eficiente metode de învățare prin care îl p...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *