Doamna Prof. Hăvârneanu ne vorbește despre experiența taberelor internaționale.

Prof. Lotus Hăvârneanu

Pentru că am primit întrebări din partea părinților asupra detaliilor, organizării și experienței în sine atunci când vine vorba de taberele în afara țării, am revenit cu impresii concrete de la cei care au fost acolo.

Astfel, gândurile ne-au fost încântate în urma discuției cu doamna profesor Lotus Hăvârneanu de la Colegiul Național Iași a cărei experiență ca profesor însoțitor ne-a ajutat să avem o imagine plenară, cu detalii amuzante și lucruri frumoase pe care le trăiesc copiii într-o tabără internațională.

Citește în continuare

Greșeli grave făcute de părinți când copiii refuză să mănânce

mancare-copii

Cea mai mare greșeală pe care părinții bine intenționați o fac atunci când vine vorba de hrană este încercarea de a controla dacă și cât de mult copilul lor a mâncat. Aceasta este, de fapt 100% responsabilitatea copilului.

Știm cu toții că micuții noștri au nevoie de anumite substanțe nutritive pentru creșterea și dezvoltarea corespunzătoare, astfel că, atunci când refuză să mănânce ori strâmbă din nas când e vorba de alimente noi și cer același fel de mâncare, începem să ne simțim frustrați și învinși.

Citește în continuare

Universităţile trebuie să înfiinţeze centre de consiliere şi orientare în carieră pentru studenţi şi liceeni. Cum vor funcţiona centrele, cine le va finanţa şi care sunt obiectivele

image-2014-11-26-18668625-41-consiliere-orientare-cariera-pentru-studenti-liceeni

Universitatile vor infiinta de la anul centre de consiliere si orientare in cariera, adresate studentilor, absolventilor de studii universitare, dar si liceeniilor. Ministerul Educatiei a publicat in Monitorul Oficial metodologia-cadru care stabileste cum se organizeaza si functioneaza aceste centre. Printre obiectivele centrelor de consiliere se numara reducerea abandonului universitar si cresterea angajabilitatii studentilor in domeniile de studiu absolvite.

Ministerul Educatiei a publicat luni, 24 noiembrie 2014, in Monitorul Oficial Ordinul nr. 650 din 19 noiembrie 2014 prin care a aprobat Metodologia-cadru privind organizarea si functionarea centrelor de consiliere si orientare in cariera in sistemul de invatamant superior din Romania.

Citește în continuare

RIUF 2014 – Fă-ți planul pe mai departe

RIUF-AE2014-Poster-70x100-5-Iasi

RIUF le propune tinerilor să privească mai departe

Se apropie cel mai mare eveniment educațional din România

IAȘI, 02 octombrie 2014

Romanian International University Fair revine în toamnă în trei orașe: București (4-5 octombrie), Timișoara (7 octombrie) și Iași (9 octombrie). Organizat de către Grupul EDUCATIVA și aflat la cea de-a XV-a ediție, RIUF reprezintă cel mai mare eveniment educațional din România și Europa de Est. Anul acesta, târgul reunește atât universități din țară și din străinătate, cât și  ONG-uri studențești, pentru a le oferi vizitatorilor o perspectivă completă asupra oportunităților educaționale pe care le pot accesa.

Citește în continuare

Zâmbetul copiilor noştri

 

Să ne amintim prima noastră experienţă la medicul stomatolog, atunci când eram mici. Probabil pentru mulţi dintre noi nu e o amintire plăcută. Cu siguranţă am rămas cu senzaţia că orice vizită în acel loc produce durere.

Cât de mult ne-am dorit ca vizita la stomatolog să fie una distractivă, prietenoasă. Am descoperit astăzi o iniţiativa unică în oraşul nostru şi absolut lăudabilă: O clinică dentară dedicată exclusiv copiilor şi adolescenţilor, un loc de vis, care dacă ar fi existat atunci când noi eram mici, cu siguranţă vizitele la stomatolog ar fi fost o plăcere.

Dr. Amelia Surdu, fondator DENTESSE Kids&Teens ne răspunde la câteva întrebări:

Citește în continuare

Drumul spre înțelepciune

Ne-am început săptămâna citind aceste rânduri lăsate posterităţii de către înţeleptul Seneca. Şi, pentru că mustesc  de învăţăminte ce ne-au pus pe gânduri, nu le-am păstrat doar pentru propria folosinţă, ci le-mpărtăşim cu voi! Să vă inspire şi să vă ghideze paşii către cărarea fericirii simple, aceea cu adevărat de preţuit!

“Te voi învăţa în ce fel poţi să înţelegi că nu eşti înţelept. Înţeleptul este plin de bucurie, vesel şi senin, de netulburat. Iar acum cercetează-te pe tine însuţi: dacă nu eşti niciodată trist, dacă nicio speranţă nu te face să simţi un freamăt în aşteptarea viitorului, dacă zi şi noapte spiritul tău, mândru şi mulţumit de sine, se păstrează statornic şi mereu egal sieşi, atunci ai atins culmea binelui omenesc; dacă însă eşti în căutarea oricăror soiuri de plăceri, peste tot, să ştii că-ţi lipsesc deopotrivă şi înţelepciunea, şi bucuria.
Vrei să ajungi acolo, dar greşeşti dacă speri să ajungi mergând printre bogăţii şi cinstiri: cauţi aşadar bucuria printre griji: binele calp, la care aspiri convins fiind că îţi va da mulţumire şi plăcere, este pricina durerii. Citește în continuare

Making Mount Rushmore

Cu toții recunoaștem Muntele Rushmore ca simbol al Americii prin înfățisarea președintilor săi: Washington, Jeffreson, Roosevelt, Lincoln. Și asa s-a dorit să fie, un ” vis măreț, un plan măreț, nemaiîntalnit” care putea surpinde 150 de ani de istorie, un simbol atât de puternic pentru popor, imposibil de mutat, distrus și care „vorbea” despre valorile Statelor Unite ale Americii: unitate, tărie, anduranță în timp și cu o bază imposibil de distrus-Constituția. Majoritatea sculpturii s-a realizat prin dinamitare, de către 400 de oameni ce au scos peste 500 milioane Citește în continuare

Avem nevoie de modele

Ne-au plăcut întotdeauna poveştile. Mai ales cele în care există o luptă acerbă între bine şi rău, între adevăr şi minciună. Ne-au ajutat să înţelegem mai bine cum alegem să fim de partea care trebuie şi ce trebuie să învăţăm din asta.

Indiferent de forma de învăţământ la care ne raportăm, ni s-a spus întodeauna că avem nevoie de modele. Chiar dacă ştiam acest lucru şi de multe ori acţionam ca atare, am avut mereu nevoie să ni se reamintească. Modelele sau exemplele de urmat nu sunt nimic altceva decât o proiecţie în care dorim să ne regăsim.

Nevoia de modele nu reprezintă o obligativitate cum, de altfel, se pare că nici religia nu se mai încadrează în categoria cu pricina. Totuşi, în ambele cazuri am simţit că ne fac bine. La şcoală, exemplele de urmat nu sunt doar acei oameni care stau în spatele catedrei şi pun note. Dimpotrivă, adesea se întâmplă să fie chiar elevii din bănci, care dau dovadă de un comportament exemplar şi care arată zi de zi că pot şi vor să facă mai mult.

A fi model pentru cineva nu este o responsabilitate uşoară. Mai ales atunci când rolul este jucat în mod conştient, iar presiunea devine din ce în ce mai mare. Prin alegerea unei persoane care să reprezine un model pentru noi nu facem nimic altceva decât să ne apropiem şi mai mult de cine ne dorim cu adevărat să fim. Citește în continuare