Idei pentru o nouă educație

Zi de zi, discutăm, citim, aprobăm sau dimpotrivă respingem schimbările din sistemul educațional românesc. Proiectele ce vizează implementarea de manuale electronice, proiectele de lege ce propun reformări ale sistemului, rezultatele îngrijorătoare privind testările naționale, toate ne pun semne de întrebare asupra viitorului educației.
Pe de o parte credem că nu suntem pregătiți pentru o revoluție tehnologică, însă pe de cealaltă parte asistăm la un nou profil al tinerilor elevi: din ce în ce mai atrași de tehnologie, mai dependenți de soluțiile informatice, în permanentă viteză, mereu în nevoia de a fi conectați social și din ce în ce mai puțin atrași de sistemul clasic de predare și evaluare.
Este un punct de schimbare ceea ce trăim momentan și fie ca suntem pregătiți sau nu, lucrurile se modifică și credem că o soluție este încercarea de a ne adapta. Noi, am găsit soluții foarte interesante pe care dorim să vi le împărtășim. Cum v-ar plăcea ca lecțiile să fie însoțite de astfel de materiale ?

Alte articole interesante

Job-ul de vară – o altfel de vacanță Vacanța de vară este lungă și îți oferă multe posibilități dacă vrei să îți organizezi timpul. Fie că ai sau nu bani de la părinții tăi, poți alege u...
Vara şi examenele ei Pentru adolescenţi, vara este, de regulă, începutul mult aşteptatei vacanţe, iar pentru părinţi, ea înseamnă repetarea întrebării cum să le ofere cop...
Programul cursurilor gratuite pentru admiterea la UMF Iași Cadre didactice de la Facultatea de Bioinginerie Medicală și Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa...
Olimpicii noștri – Alexandru Darabană Alexandru - Mihai Darabană este elev la Colegiul Național ”G.Ibrăileanu” Iași, în clasa a XI-a. Este foarte pasionat de matematică și își dorește să ...