Facultatea de Farmacie din Iași

Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași este o instituție de învățământ superior care are drept misiune fundamentală formarea de profesioniști în domeniul farmaceutic, capabili să facă faţă exigenţelor şi competitivităţii atât la nivel naţional, cât și internaţional. În urma procesului de ierarhizare a programelor de studii după standarde europene, desfăşurat de către Ministerul Educaţiei Naţionale în 2011, Facultatea de Farmacie din Iași s-a clasat pe locul 1 la nivel naţional. Opțiunea pentru Facultatea de Farmacie este susținută de un domeniu cu mare impact profesional atât în România, cât și în străinătate, cariere de succes, calitate în educaţie, performanţă în cercetarea ştiinţifică, mobilităţi europene etc.

Facultatea pregătește farmaciști, profesie reglementată și recunoscută la nivel european prin directive specifice, absolvenții având dreptul și oportunitatea de a profesa în toate țările Uniunii Europene.

Învăţământul farmaceutic în România are o durată de 5 ani şi este cotat cu 300 credite.

Examenul de admitere constă în test grilă din materiile Chimie Organică (obligatoriu) și Biologie Vegetală sau Biologie cls. a XI-a (la alegere).

În vederea pregătirii candidaților pentru examenul de admitere, facultatea oferă cursuri gratuite de chimie organică și biologie vegetală în perioada 29 august – 13 septembrie 2016.

Aceste cursuri se vor ține după următorul calendar:

Chimie organică: 29.08.2017, 30.08.2017, 04.09.2017, 05.09.2017, 12.09.2017

Biologie vegetală: 31.08.2017, 08.09.2017, 13.09.2017

Cursurile se vor desfăşura în intervalul orar: 9.00 – 13.00 în Amfiteatru Cotrău, UMF Iași

Sesiunea din toamnă a examenului de admitere are loc în data de 20 septembrie iar înscrierile încep pe data de 14 septembrie, timp de 2 zile.

Diploma de farmacist, care oferă dreptul de liberă practică, se acordă de către Ministerul Educaţiei Naționale pe baza curriculei universitare. Curricula cuprinde discipline fundamentale (Chimie organică și anorganică, Anatomie, Fiziologie, Fiziopatologie, Microbiologie etc), de domeniu (Botanică, Biochimie, Chimie analitică, Chimie fizică, Terminologie medicală etc) și de specialitate (Chimie farmaceutică, Farmacognozie, Tehnologie farmaceutică, Farmacologie, Toxicologie, Analiza medicamentului etc) precum și discipline complementare (facultative sau opționale) care conferă competențe suplimentare. Pe durata studiilor studenții au posibilitatea de a efectua stagii de mobilitate (de studiu sau de practică) cu durata de până la 12 luni în alte facultăți de prestigiu din Uniunea Europeană prin Programul ERASMUS.

Profesia de farmacist, una din cele mai nobile profesii, deschide multiple posibilități de realizare pe linie profesională, absolventul Facultății de Farmacie putând opta pentru o carieră de succes în următoarele domenii:

  • Farmacia comunitară – recomandată pentru cei mai comunicativi absolvenți, preocupați permanent de sănătatea și siguranța semenilor lor;
  • Farmacia de spital  unde farmacistul este responsabil de asigurarea și eliberarea medicamentelor pentru pacienții din spital;
  • Farmacist clinician  care colaborează cu medicul pentru stabilirea celei mai eficiente strategii terapeutice pentru pacient;
  • Companii farmaceutice  unde absolventul de farmacie poate avea oportunitatea să lucreze în domeniul cercetării în vederea dezvoltării de noi produse farmaceutice, în domeniul producerii și distribuției de produse farmaceutice, precum și în domeniul normelor legislative referitoare la punerea pe piața a unui nou produs farmaceutice (Regulatory affairs);
  • Companii producătoare de cosmetice – unde farmacistul, datorită cunoștințelor sale de tehnologie farmaceutică se încadrează perfect;
  • Institute de cercetare  având cunoștințe solide de chimie, biologie, farmacologie, absolvenții pot alege o carieră în cercetare, respectiv în dezvoltarea de noi molecule active sau noi formulări terapeutice, în țară sau în străinătate;
  • Laboratoare de analiză și de control a medicamentelor şi suplimentelor nutritive;
  • Laboratoare de toxicologie din cadrul diferitelor instituții (Institutul de Sănătate Publică, Institutul de Medicină Legală etc.);
  • Reprezentant medical pentru diferite companii farmaceutice;
  • Carieră didactică universitară  pentru absolvenții dornici de dezvoltare continuă și autodepășire, dar în același timp, dispuși să împărtășească și altora din cunoștințele și experiența acumulată în decursul timpului;
  • Autorități naționale din domeniul sănătății publice: Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului etc;
  • Continurea studiilor printr-un program de doctorat sau rezidențiat;
  • Nu în ultimul rând, absolvenții Facultății de Farmacie pot alege să profeseze într-o ţară din Comunitatea Europeană, întrucât diplomele conferite de UMF „Grigore T. Popa” Iaşi sunt recunoscute la nivel european.

Alte articole interesante

Proiectul Zburd – Educație prin Coaching sau despre cum să-i ajuţi pe copii să gasească singuri drumul corect Lipsa de motivare în școli, dezinteresul elevilor faţă de școală, dar și lipsa de implicare a părinţilor sunt printre dificultăţile invocate cel m...
Să regândim temele Alfie Kohn le aduce directorilor de școli, dar şi părinţilor, o serie de sugestii vizavi de teme După ce şi-au petrecut cea mai mare parte a zi...
(P) ETTI – O facultate pentru viitorul tău ETTI înseamnă: aproximativ 1000 de studenţi (licenţă, masterat, doctorat) peste 60 de cadre didactice 3 specializări: Tehnologii şi sist...
„Omul poate deveni om, numai prin educaţie.” (Immanuel Kant) Din multitudinea factorilor care pot influenţa cursul existenţei umane, educaţia are, fără doar şi poate, rolul primordial. Educaţia clădeşte piloni e...

Comentarii la “Facultatea de Farmacie din Iași

  1. Inca nu am reusit sa aflu comparatia intre Universitatea din Iasi , Bucuresti, Targu Mures, Arad, Craiova. Care sunt mai specializate. Pe ce sectii. Unde-s cei mai buni si de renume doctori de la care pot invata studentii meserie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *