Facultatea de Agricultură – admitere 2017

Conform datelor Comisiei Europene, 96,4% dintre fermierii români au declarat că și-au însușit cunoștințele în domeniul agricol strict pe baza experienței practice, față de 70,9% dintre fermieri la nivelul Uniunii Europene.

România are a șasea cea mai mare suprafață agricolă utilizată dintre țările Uniunii Europene și este printre primii zece exportatori mondiali de grâu și porumb.

Cu asemenea potențial e lesne de înțeles că România are nevoie de specialiști în agricultură!

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași este o instituţie specializată în învăţământul superior agronomic şi medical veterinar, cu anvergură la nivel naţional şi european.

Specializări

Studiile din învăţământul universitar agronomic se încheie cu examen de licenţă, absolvenţii dobândind titlul de „inginer” în specializarea urmată, respectiv „licenţiat” în biologie.

Domeniu Specializare Titlu Credite Durată Responsabil program
Agronomie Agricultură (A) inginer 240 4 ani Conf. dr. Dănuţ SIMIONIUC
Montanologie (A) inginer 240 4 ani Prof. dr. Costică AILINCĂI
Exploatarea maşinilor şi instalaţiilor pentru agricultură şi industria alimentară (AP) inginer 240 4 ani Prof. dr. Radu ROŞCA
Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală Inginerie economică în
agricultură
(A)
inginer 240 4 ani Prof. dr. Stejărel BREZULEANU
Ingineria produselor alimentare Tehnologia prelucrării produselor agricole (A) inginer 240 4 ani Şef lucr. dr.
Florin Daniel LIPŞA
Protecţia consumatorului şi a mediului (AP) inginer 240 4 ani Şef lucr. dr.
Petru CÂRLESCU
Biologie Biologie (A) licenţiat 180 3 ani Conf. dr. Silvica PĂDUREANU

Fă un tur virtual al Facultății de Agricultură și apoi pregătește-ți dosarul de candidat!

Perioada de înscriere a candidaţilor la admiterea din iulie este 12 – 21 iulie 2017.

Alte articole interesante

Ultimele zile de înscriere la Mirunette Language Competition Prima etapă a concursului Mirunette Language Competition se apropie de final! Mai sunt doar câteva zile în care elevii cu vârste între 10 și 17 an...
(P) Vrei să devii un avocat de succes? Vino la cursurile Facultății de Drept din cadrul UPA Iași Știința dreptului are mai mulți metri cubi de texte decât toată matematica ultimelor două milenii, iar practica politico-juridică e prea puțin sen...
(P) Tabăra Docklands – Anglia Tabara Docklands se desfasoara in campusul Universitatii Docklands. Universitatea construita in stil modern este amplasata pe marginea raului Tham...
Laude şi critici neadecvate – partea II Sa imi critic copilul? In toate familiile sunt folosite atat laudele, cat si criticile, ambele cu scop educational. Prin ele, parintii incearca s...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *