Din 2019, evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul se vor da după modelul testelor PISA

e803a6d5970e94980d0379f8d5cbecf9Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, respectiv cel de interdisciplinaritate, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, care modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu, informează Mediafax.

Prin acest act normativ, sunt aduse modificări atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel superior.

Una dintre modificări reglementează calendarul de introducere a noilor forme ale examenului de evaluare naţională, admitere la liceu şi bacalaureat, începând cu generaţiile de elevi care intră în clasa a V-a, respectiv în clasa a IX-a, în anul şcolar 2015-2016.

„Nu respingem conceptul de abordare interdisciplinară a examenelor, dar nu îl poţi aplica fără pregătire prealabilă. De aceea, primul an în care vor fi susţinute examenele după modelul evaluărilor PISA va fi 2019″, a explicat Pricopie.

Potrivit ministrului, Legea educaţiei (nr. 1/2011) introduce noi forme de susţinere a examenelor de evaluare naţională, admitere la liceu şi bacalaureat, forme care pleacă de la conceptul de transdisciplinaritate. Totuşi, a explicat el, din punct de vedere pedagogic, nu se poate concepe o modalitate de evaluare fără ca ea să se coreleze cu modalitatea de predare. În acest sens, metoda interdisciplinară de predare a fost introdusă, pentru prima dată, în sistemul românesc de educaţie în anul şcolar 2013-2014, pentru ciclul primar, urmând ca ea să fie extinsă, în anii următori, şi la celelalte cicluri de studii. De asemenea, introducerea evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, începând cu anul şcolar în curs (2013-2014), evaluări care sunt concepute după modelul testelor internaţionale de tip PISA, va permite elevilor să se pregătească pentru noua formă de evaluare prevăzută de Legea nr. 1/2011”, a mai spus Pricopie.

Practic, prin această modificare, introducerea noilor forme de susţinere a examenelor este amânată până în 2019, pentru ca acestea să poată fi pregătite.

PISA este o evaluare standardizată internaţional, proiectată împreună de către ţările participante. România participă la aceste testări din 2000.

Ultima testare PISA, de pildă, a conţinut atât itemi ce vizează competenţele de matematică şi rezolvare de probleme în situaţii autentice ce pot fi întâlnite în viaţa adultă (în pondere de 75%), cât şi de citire sau lectură (15%) şi ştiinţe (10%).

O altă modificare adusă de OUG importantă constă în menţinerea duratei de patru ani pentru ciclul gimnazial şi liceu.

„Documentul menţine forma existentă a ciclului gimnazial şi elimină forma propusă spre implementare, prin adoptarea Legii nr. 1/2011, care prevedea trecerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial şi reducerea liceului la o durată de trei ani. Vorbim de creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani. Prin introducerea clasei pregătitoare şi prin menţinerea duratei de patru ani a liceului, învăţământul obligatoriu creşte de la o durată de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, învăţământul obligatoriu va fi format din: clasa pregătitoare; clasele I – VIII; clasele IX – X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai şcolii profesionale, pentru cei care aleg traseul învăţământului profesional şi tehnic”, a precizat Pricopie.

Acelaşi act normativ va acorda dreptul absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă.

„Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, acordă posibilitatea absolvenţilor învăţământului profesional, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale, să urmeze cursurile învăţământului liceal, doar la forma cu frecvenţă redusă. Având în vedere că absolvenţii învăţământului profesional sunt în marea lor majoritate minori şi se află într-un parcurs normal al educaţiei lor (fără să fi părăsit sistemul de educaţie), manifestând interes pentru creşterea nivelului de educaţie şi formare profesională, prin adoptarea OUG li se acordă posibilitatea de a-şi completa educaţia şi pregătirea profesională, inclusiv prin forma de învăţământ cu frecvenţă”, a detaliat ministrul.

Referitor la clasa pregătitoare, aceeşi OUG precizează modalitatea de notare şi evaluare a elevilor, fiind excluse notele şi calificativele.

„În legislaţia actuală, nu este reglementată modalitatea de notare şi evaluare pentru clasa pregătitoare. Prin modificările aduse se precizează foarte clar că elevii din clasa pregătitoare nu vor fi evaluaţi prin note sau calificative”, a precizat ministrul Educaţiei.

Alte articole interesante

Adservio, într-un interviu realizat de Wall-Street.ro: Învățământul, „rezistent” la digitalizare, iar legislația nu ajută nici ea Cadrul legislativ, rezistenta la schimbare si conservatorismul din scoli reprezinta principalele provocari si piedici in calea implementarii unor so...
Adolescenții au nevoie de profesori de excepție În școli este zarvă, se aud râsete, povești din vacanță, atmosfera este relaxată, copiii se bucură să se revadă cu ceilalți colegi. Câteva zile va...
Calendar Admitere la Liceu 2016 – prima etapă de admitere Înscrierea în clasa a IX-a, la învăţământul de zi, a absolvenţilor de gimnaziu (cu excepţia celor care candidează pentru licee/clase pentru care s...
Spiridon Andreea – ambiție și performanță Campania olimpicilor din școlile Adservio a început cu două săptămâni în urmă. V-am prezentat doi elevi deosebiți: unul este bursierul susținut de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *