De ce citesc?

AAEAAQAAAAAAAAPMAAAAJGM5Mzc4ZDYzLTRhNzctNDkzOS04Zjc2LTZiZDVjZDhlNDljYw

Da, ai văzut bine: eu citesc. Dar tu? Ce faci în timpul liber? Când ai pus ultima dată mâna pe o carte? Când te-ai plimbat ultima dată printr-o bibliotecă sau o librărie? Sau preferi să stai toată ziua pe Facebook și să te uiți la filme? Cu ce îți hrănești sufletul și imaginația?

Ai încercat vreodată să-ți imaginezi o lume fără cărți? Dar o lume fără soare, fără iubire, fără speranță și fără fericire? O lume în care nimic nu tresare, nimic nu te ajută să-ți alungi gândurile zilnice? Știu că se poate trăi fără cărți, dar știu și ce înseamnă acest lucru…

Îmi plac cărțile vechi și mirosul lor, bibliotecile mari și pline de cărți care așteaptă să fie descoperite. Acolo, printre rafturi, simți cum cărțile freamătă într-un vârtej amețitor de culori și mirosuri și le auzi cum îți șoptesc dornice să ia ființă: „-Ia-mă pe mine”, „-Ba nu! Ia-mă pe mine… pe mine… pe mine…”. Fiecare volum este o aventură pe tărâmul cunoașterii, o călătorie inițiatică spre un univers necunoscut. Am simțit gustul parfumat al lecturii și am crescut înconjurată de personaje din cărți, de povești care m-au ținut cu sufletul la gură în nopți în care nu puteam să închid ochii până când nu citeam și punctul final al imaginației scriitorului. Cărțile m-au făcut o parte din ceea ce sunt acum și din ceea ce, poate, voi deveni.

Mă încearcă o nostalgie dulce când îmi amintesc câte clipe frumoase am petrecut în copilărie alături de personajele lui Jules Verne, Karl May sau Alexandre Dumas. Nu voi uita niciodată emoția trăită alături de Mary și Robert, copii Căpitanului Grant, în căutarea tatălui lor și am râs, plâns, suferit alături de Robinson Crusoe și nici o altă carte nu mi s-a părut mai tristă decât „Coliba unchiului Tom”. Am fost fericită, tristă, intrigată, revoltată, furioasă și am trăit fiecare pagină alături de personajele mele, dorindu-mi uneori să pot lua condeiul din mâna artistului și să dau eu un alt final poveștii. Prin ochi de copil, orice întâmplare devine o aventură, iar personajele de hârtie prind viață într-o altă lume, mai frumoasă, în care imaginația nu are limite.

Mi-am continuat călătoria în lumea cărților și în adolescență. „Romanul adolescentului miop” sau „Elevul Dima dintr-a șaptea” m-au făcut să înțeleg că adolescenții din toate timpurile au fost mereu la fel: măcinați de nesiguranță, dar cu vise mari, dornici de reușite colosale, dar temători în fața propiilor limite. Am descoperit puterea iubirii de a vindeca în „Război și pace” sau de a distruge în „Anna Karenina”. De asemenea, stau și mă gândesc peste câte momente din viață aș fi trecut fără să le remarc dacă nu aș fi citit „Alchimistul”, „La râul din Piedra am șezut și am plâns” sau „Veronica decide să moară”. Paulo Coelho scrie în cărțile sale despre idealuri, dragoste, despre gânduri și fapte pe care le-am trăit și noi sub o anumită formă, dar asupra cărora nu ne-am oprit. E descurajant de multe ori să constați câte cărări au rămas nestrăbătute, câte cărți necitite… Aș vrea uneori să parcurg Totul, într-o clipită…

Vraja cărților m-a prins cândva în copilărie și de atunci nu am mai scăpat, dar, sincer, nici măcar nu am încercat. Parcă mă văd și acum la școală: orele trec cumplit de greu, încerc să fiu atentă, dar ceva îmi distrage atenția. În geanta mea, sute de pagini prind viață. Le aud cum mă strigă și mă ispitesc ca să aflu continuarea poveștii. Creează în mine o curiozitate pe care nu o pot opri. Încerc să continui povestea folosind puterea imaginației mele, trec de la o stare la alta și, până la urmă, cedez. Trebuie să aflu ce se întâmplă mai departe, și o fac, pentru că nu mă pot abține. Cartea, „Ultimul cântec” de Nicholas Sparks, relatează povestea Veroncăi Miller, Ronnie, care din cauza unor neînțelegeri refuză să mai ia legătura cu tatăl ei timp de trei ani. Părinții ei, acum divorțați, decid ca ea și fratele ei, Jonah, să petreacă vacanța de vară împreună cu tatăl lor. O vacanță de două luni în Carolina de Nord ar încânta pe oricine, însă nu și pe Ronnie. Motivul? Tatăl ei care, crede ea, încearcă să o facă să cânte din nou la pian, lucru pe care Ronnie și-a promis să nu-l mai facă niciodată. Plină de resentimente respinge toate încercările de apropiere ale tatălui ei și amenință să se întoarcă la New York. Însă vacanța de vară începe să devină mai suportabilă în momentul în care îl întâlnește pe Will – tipul care a vărsat suc pe ea în prima zi când a venit în Carolina de Nord – și se îndrăgostește de el. Pe parcursul acestor două luni, Ronnie își reface relația cu tatăl ei și uită faptul că își dorea să se întoarcă acasă. Asta până când Ronnie află motivul pentru care ea se află aici.

Este imposibil să nu o îndrăgești pe rebela Ronnie. Cu siguranță fiecare din noi a avut un moment în viață în care s-a revoltat împotriva părinților. Se spune că întotdeauna îi rănim cel mai rău pe cei care ne iubesc cel mai mult. La fel și Ronnie nu își poate ierta tatăl pentru că a plecat de acasă, nu vrea să-l asculte și îl pedepsește prin atitudinea ei ursuză. Însă timpul pe care este forțată să-l petreacă alături de el, felul în care acesta reacționează în fața furiilor și ostilității ei, o fac în cele din urmă să își schimbe atitudinea. Treptat, Ronnie se va redescoperi pe ea, cea care a fost acum trei ani, va învăța să iubească și să prețuiască fiecare clipă petrecută alături de cei dragi: „Viața, se gândi el, seamănă mult cu un cântec. La început e misterul, la sfârșit e confirmarea, dar la mijloc stă întreaga emoție care face să merite totul.”

Am văzut și versiunea ecranizată a cărții, dar nu m-a marcat cu aceeasi intensitate cum a făcut-o cartea. Poate unii nu mai văd utilitatea și rostul cărților într-o lume în care internetul și televiziunea fac totul. Însă, pentru mine cărțile sunt cel mai loial prieten și-mi poartă imaginația spre locuri încă neexplorate de mintea mea. Rămân surprinsă când realizez că m-am îndrăgostit de personaje și ador momentele în care termin o carte și nu mă pot desprinde de locul în care aceasta m-a lăsat.

Nu pot spune că prefer o singură carte deoarece în fiecare poveste pe care am citit-o m-am regăsit, trăind fragmente de amintiri ce au ceva în comun cu ceea ce filele cărții ascund. Așa cum spune și Cornelia Funke în „Inimă de cerneală”: „Dacă iei cu tine o carte la drum atunci se petrece ceva ciudat: cartea o să înceapă să-ți strângă amintirile. Mai târziu nu trebuie decât să o deschizi, și ai să fii acolo, unde ai citit-o prima dată. Chiar de la primele cuvinte or să se reîntoarcă toate: imaginile, mirosurile, înghețata pe care ai mâncat-o citind…”.

Pentru mine a citi înseamnă a trăi, a gândi, a vedea, a visa, a spera etc. Dar pentru tine, cititorule, ce înseamnă a citi?

 

Anida POP
articol preluat de pe www.maramuresenii.ro

Alte articole interesante

O alimentație sănătoasă – Un zâmbet strălucitor! Alimentația are un impact major asupra zâmbetului nostru! Așa cum există alimente sănătoase și mai puțin sănătoase, la fel există alimente care ne...
Noul plan-cadru pentru gimnaziu: patru ore de Română în loc de cinci şi Limba latină în clasa a VII-a Sursa foto: b365.ro Noul plan-cadru pentru gimnaziu, care prevede introducerea disciplinei Informatică şi TIC, patru ore de Limba română în loc...
(P) Universitatea „Petre Andrei” – Facultatea de Economie La Iași, Universitatea “Petre Andrei” te însoţește în experienţe de învăţare semnificative, care îţi vor dezvălui o lume plină de oportunităţi și ...
Clasicul catalog școlar, pe cale de dispariție Sperietoarea dispare de pe catedre. Clasicul catalog, spaima elevilor, va fi ascuns în cancelarie, iar fiecare şcolar va avea unul propriu. Sunt r...