Cum să le vorbim corect copiilor despre sexualitate

Bright Parents 1

“Nu-i ușor să fii părinte“ este deja o expresie consacrată atunci cȃnd vorbim despre copii și modul în care îi educăm astfel încȃt să le fie și lor bine, dar și nouă, pe termen lung. Și cu toţii știm că acesta este un adevar, nu mai trebuie demonstrat, faptele vorbesc de la sine.

Multe persoane echivalează sexualitatea cu relaţia sexuală, ceea ce este total fals. Pudoarea prost înţeleasă și așa zisa moralitate care a dominat Romȃnia mult timp, nu mai pot fi atitudini sănătoase ale părinţilor care înţeleg că educaţia are nevoie de cunoștinţe adecvate și bazate pe cercetări știinţifice și nu pe “gura satului“.
Psihologia comportamentală a suferit o adevarată revoluţie în ultimii 25 de ani. Multe dintre subiectele tabu despre care nu se vorbea “pe vremea mea“ constituie acum fundamente corecte privind sănătatea psihologică a copilului și, implicit, a întregii familii.

Iar educaţia psihosexuală se pare că ne cam dă bătăi de cap pentru că nu prea ne pricepem nici ce să spunem și nici cum să facem acest lucru. Este adevărat că părinţii au ca responsabilitate să vorbească cu copiii lor, dar în absenţa modelelor corecte pe care nu le-au primit nici ei, oare cum să procedezi?

Sexualitatea este un aspect biologic natural și firesc al fiinţei umane din copilărie pȃnă la vȃrsta senectuţii. Scopul fundamental al cunoașterii acestui domeniu este promovarea informaţiilor știinţifice, astfel încȃt să vorbim despre o stare de bine integrală a fiinţei umane.

Vă propun să învăţăm împreună despre acest subiect interesant!

Mirela - foto tinuta albasta
psihoterapeut Mirela Horumba
autoarea conceptului Trusa de bunăstare a familiei ®
www.mirelahorumba.ro

Alte articole interesante

Urăm succes școlilor intrate în portofoliul Adservio în acest an Cum toamna se numără bobocii, am privit retrospectiv și am găsit de cuviință să urăm bun venit și succes școlilor intrate in portofoliul Adservio ...
Metodologia de Admitere UMF Iași 2018   În ședința din 16 ianuarie 2018, Senatul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a aprobat Metodologia proprie privi...
Ce este educaţia STEM? Educația STEM este un acronim care vine de la cuvintele englezeşti Science, Technology, Engineering şi Mathematics, care se traduc prin Ştiinţă, Teh...
(P) ETTI – O facultate pentru viitorul tău ETTI înseamnă: aproximativ 1000 de studenţi (licenţă, masterat, doctorat) peste 60 de cadre didactice 3 specializări: Tehnologii şi sist...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *