Cum motivăm adolescenții să citească

teen-boy-reading

Îţi aminteşti probabil că mai demult adolescenţii erau avizi după lectură, în timp ce acum abia dacă mai deschid o carte sau poate chiar nu le-a plăcut să citească niciodată.
Ca adult ştii că cititul e important, iar pe de altă parte vrei să te asiguri pe cât posibil că şi adolescentul tău va intra în viaţa adultă cu toate abilităţile de care are nevoie pentru a avea succes.

În acest articol îţi oferim câteva metode prin care să-ţi ajuţi adolescentul să decidă pentru el că cititul este important în viaţă.

Ce este bine să eviţi:

Înainte de a-ţi prezenta modalitaţile care au efect în încurajarea adolescenţilor de a citi, iata ce NU funcţionează:

  • Presiunea, cicălirea. Încurajează-l să citească, dar nu-l bate la cap.
  • Critica temelor abordate în lectură. Îi poţi explica ce te deranjează în anumite tipuri de materiale după ce le citeşti tu însuţi, dar fă tot posibilul să eviţi să-i interzici unele surse de lectură. Încearcă să accepţi diferenţele de opinie ca atare.
  • Evită lauda excesivă la adresa cititului. Dacă îl surprinzi citind poţi arăta interes, dar nu face prea mare tam-tam pe această temă. Deoarece e important ca adolescentul să simtă că citeşte pentru propria plăcere şi nu pentru a te mulţumi sau a-ţi câştiga ţie aprecierea.

Modalităţi de încurajare a adolescenţilor să citească:

  • Oferă-i un exemplu personal: arată-i că citeşti de plăcere;limba romana
  • Pune-i la dispoziţie, în casă, materiale de citit cât mai variate. Lasa-i la îndemană cărţi, reviste şi ziare. Fii atent la ce dispare ca să-ţi dai seama cam ce domenii îl interesează;
  • Oferă-i ocazia să-şi aleagă singur cărţile. Când sunteţi împreună în oraş, opreşte-te printr-o librărie şi mergeţi separat pentru a vă alege din domeniile preferate. Un card cadou de la un magazin de cărţi e, de asemenea, o modalitate de a-i spune: “tu alegi”;
  • Foloseşte-te de interesele personale ale copilului. Caută carţi sau articole care au ca teme hobby-urile, formaţiile de muzică, emisiunile tv sau echipele sportive preferate;
  • Priveşte plăcerea de a citi ca o valoare în sine. Aproape tot ceea ce citesc tinerii, incluzând bancurile sau benzile desenate, le dezvoltă abilităţile de a citi;
  • Citeşte câteva carţi scrise pentru adolescenţi. Romanele cu tineri îţi pot oferi informaţii valoroase despre preocupările şi presiunile trăite de adolescent. Vei găsi astfel un teren neutru pe marginea căruia să vorbeşti cu el despre subiecte sensibile;
  • Fă un obicei din cititul cu voce tare în viaţa voastră de familie, într-o notă firească. Împărtăşeşte familiei un articol dintr-un ziar, o pagină dintr-o enciclopedie, o poezie sau o scrisoare, fără intenţia sau fără să pară că vrei să îi dai o lecţie;
  • Prezintă-i şi subiecte de interes la un nivel superior. Caută modalităţi prin care ar putea trece de la nivelul de interes adolescentin spre cel adult prin material pe care le-ar putea întelege totuşi;
  • Ţine minte obiectivul principal. Din diverse motive, unii adolescenţi trec prin perioade în care nu mai prezintă interes pentru citit. Nu dispera! Timpul şi câteva dintre ideile prezentate aici îi vor aduce înapoi plăcerea lecturii.

Vorbind cu adolescenţii despre citit

Adulţii ştiu cât de important este ca adolescenţii lor să citească. Cititul nu este important doar când copiii sunt în şcoală, abilităţile de a citi fiindu-le de folos pentru a avea succes in carieră. Totuşi, să-l încurajezi pe copil să citească poate fi o adevarată provocare. Daca eşti părintele unui adolescent care şi-a pierdut interesul pentru citit sau nu i-a plăcut niciodată, iată câteva sugestii pentru a te calibra cu copilul tău în legătură cu cărţile şi cititul.

Ce prezintă interes pentru un adolescent: faptul că prin citit ar putea:

  • Să devină expert în orice subiect care îl atrage, de la sport, monezi, motoare, maşini sau orice altceva.
  • Să trăiască periculos. Prin lectură adolescenţii pot împărtăşi provocările, temerile, deprinderile celor despre care citesc fără niciun risc.
  • Să se amuze serios. Mulţi adolescenţi vor fi foarte încântaţi să stea jos cu cartea comedianţilor favoriţi în mână, o colecţie de glume sau benzi desenate sau cu o revistă de umor.
  • Să cunoască lumea. Fără a pleca din cameră, adolescenţii pot vizita locurile care îi fascinează.
  • Să călătorească în timp. Temele istorice sau de science fiction îl poartă pe cititor prin diverse perioade de timp.
  • Să-şi folosească creierul. Adolescenţii pot fi fascinaţi de rezolvarea unui mister dintr-un roman poliţist, sau intuind intenţiile unui personaj negativ ori găsind soluţia ieşirii dintr-o situaţie periculoasă.
  • Să obţină sfaturi în mod gratuit. Numeroase romane prezintă personaje la vârsta adolescenţei care se confruntă cu probleme şi presiuni similar cu cele cu care se confruntă el.
  • Să descopere noi interese. Citind, adolescenţii pot dezvolta interes pentru un subiect despre care nu ştiau nimic înainte.
  • Să găsească o cauză. Adolescenţii pot face lucruri măreţe pe o temă care contează pentru ei.
  • Să evadeze. Ei pot astfel scăpa de tensiune, de zgomote sau de plictiseală, evandând într-o carte.

Iată câteva idei care te ajută să creşti interesul adolescentului pentru lectură. Dacă ai şi alte metode, ne poţi lăsă un comentariu, mai jos.

sursa

Alte articole interesante

Facultatea de Agricultură – admitere 2017 Conform datelor Comisiei Europene, 96,4% dintre fermierii români au declarat că și-au însușit cunoștințele în domeniul agricol strict pe baza expe...
Fii un profesor bun! Să fii un profesor bun înseamnă că ai o meserie plină de satisfacții și interesantă, însă dacă nu reușești să ajungi la acel nivel pe care ți-l do...
De ce să înveți o limbă străină? Pentru că tuturor le plac oamenii educaţi şi culţi de la care ai ce învăţa, cunoscând o limbă străină în plus, viaţa ta socială şi profesională va...
(P) Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – Facultatea de Mecanică Iași 9 specializări din cadrul programelor de studii de licenţă de la Facultatea de Mecanică din Iași pregătesc studenţii pentru obţinerea diplomei de in...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *