Ce poți învăța în afara școlii

poz buna

Adolescența este singura perioadă din viață când creierul tău este setat la capacitate maximă să primească informații noi. Acum reții și prinzi cel mai repede lucrurile, față de orice altă perioadă a vieții. Începând cu vârsta de 25-26 de ani, îți va fi din ce în ce mai dificil să te apuci să înveți lucruri noi, de aceea, cea mai bună recomandare este să încerci să prinzi cât mai mult din toate lucrurile și cunoștințele interesante pe care poți să le dobândești.

Iată o listă cu câteva lucruri pe care le poți avea în vedere:

O limbă străină  – Cel mai probabil ai deja în programa școlară cel puțin o limbă străină; de cele mai multe ori este vorba de limba engleză. Ceea ce poți face este să încerci să îți perfecționezi învățarea prin eforturi proprii, sau să încerci să înveți o limbă nouă, care ți se pare atractivă sau utilă.

Pentru acest lucru poți apela la cursuri specializate sau poți apela la site-uri online, care te ghidează pas cu pas. Un astfel de site este Duolingo pe care îl poți accesa atât de pe calculator, cât și de pe telefon, prin aplicația pe care o pun la dispoziție (Android, iOS). Îți poți alege până la 23 de limbi diferite, între care se numără (Engleză, Franceză, Italiană, Portugheză, Turcă, Germană, Spaniolă etc.)

Cursuri de dans – Dacă îți place să dansezi, cursurile de dans pot fi modalitatea perfectă prin care să-ți dezvolți o pasiune, obținând în același timp cunoștințe noi și mai mult exercițiu fizic pentru sănătatea ta. Poți găsi săli de dans în apropierea locuinței sau școlii, astfel încât să nu pierzi foarte mult timp pe drum.

Un sport nou – Dincolo de dansuri, cel mai probabil poți descoperi în orașul tău cluburi de sport unde să te poți integra. Vei învăța astfel un sport nou, sau vei continua să te dezvolți având la baza ceea ce practici deja la școală.

Să cânți la un instrument muzical – Dacă te pasionează muzica, o alegere bună poate fi aceea de a învăța să cânți la un instrument. Asemeni învățării unei noi limbi străine, a învăța să cânți la un instrument muzical te ajută să creezi noi conexiuni și îți dezvoltă creierul.

Te poți ajuta de site-uri care te învață pas cu pas cum să dobândești abilitatea de învăța cum să cânți la un instrument. Un astfel de site este http://get.yousician.com/ asa că în cazul în care ai acasă o chitară sau un pian, te poți apuca de treabă.

Învață să codezi – Internetul este unul dintre cele mai puternice instrumente ale momentului. De ce să nu înveți să faci ceva în acest domeniu? Te poate ajuta fie să-ți faci un site de prezentare, fie să te ocupi de diverse proiecte interesante ce țin de acest domeniu. Dacă vrei să faci un prim pas în această direcție, poți apela la site-uri care explică pas cu pas, într-un mod interactiv, diverse limbaje de programare. Iată povestea a doi adolescenți din Texas care au învățat să codeze cu ajutorul unui site
https://www.codecademy.com/stories/1718

Învață să prelucrezi fotografii – Ne folosim de imagini pentru Facebook, Instagram și o grămadă de alte conturi pe care le avem online. Te poți juca cu filtre de culoare, lumină astfel încât să obții cea mai bună variantă dintr-o fotografie. Ca să te asiguri că nu vei avea probleme cu drepturile de autor te poți folosi de fotografiile pe care le ai deja în telefon. Pune-ți creativitatea la lucru și poți obține imagini din ce în ce mai interesente. Tutoriale pentru cum să prelucrezi imagini poți găsi pe YouTube, în funcție de ceea ce îți dorești să înveți.

Învață să te cunoști – învățarea nu se rezumă la abilități cognitive, cum sunt cele mai sus. La fel de importante sunt relaționarea cu cei din jur, empatia, abilitatea de a lua decizii într-o situație presantă, comunicare și persuasiune, maturitate emoțională și așa mai departe. Toate acestea sunt lucruri pe care le poți descoperi în timp și pe care le poți testa zi de zi prin interacțiunea cu ceilalți.

Activitățile sociale de zi cu zi te învață să cum să gestionezi diverse situații și mai ales te ajută să experimentezi mai mult din ceea ce denumim abilități non-cognitive.

Iată câteva din lucrurile pe care le poți învăța în afara școlii. Dincolo de ceea ce îți propunem noi, cu siguranță poți găsi și alte variante interesante pentru tine. Poți împărtăși cu noi ceea ce înveți în afara școlii, în secțiunea de comentarii de mai jos.

sursa

Alte articole interesante

Alege învățământul universitar agronomic din Iași CINE SUNTEM        Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" este o instituţie specializată în învăţământul...
Gala Merito 2019 După ce ne-am scuturat un pic de emoții, vrem să vă povestim cum a fost la Gala Merito. A fost o onoare pentru noi să premiem în cadrul Galei MERI...
Drumul auto-cunoaşterii Dacă judeci un pește după "capacitatea" sa de a se cățăra într-un copac, el va trăi toată viața crezând că e un prost. "Cele mai importante dou...
Din nou, în prima zi! O amintire pe care fiecare dintre noi o prețuiește cu drag este prima zi de școală. Fiecare început de septembrie ne aduce în memorie fragmente d...

Comentarii la “Ce poți învăța în afara școlii

  1. Am putea sa construim diverse lucruri interesante, cum ar fi:
    – Am putea sa construim roboti, masinarii (eu am construit o masinuta care merge singura)
    – Am putea sa facem machete(eu sunt un machetist destul de bun)
    – Am putea sa construim schite, carti, romane.

Lasă un răspuns la Dan Matei Picioreanu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *