Admitere la UMF Iași – iulie 2019

Senatul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași a aprobat Metodologia proprie privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în UMF Iași 2019.

Calendarul concursului de admitere, pentru sesiunea iulie 2019:

  • Perioada înscrierilor: 15-20 iulie 2019
  • Examen: 24 iulie 2019

“Pentru admiterea din acest an, propunem două specializări noi: Cosmetică medicală și Estetică, în cadrul Facultății de Farmacie, și Asistență de Profilaxie Stomatologică, în cadrul Facultății de Medicină Dentară, cu precizarea că ambele specializări sunt supuse aprobării Ministerului Educației. Ambele programe de licență răspund unor cerințe reale pe piața muncii.”, a declarat prof. univ. dr Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași.

Concursul pentru admiterea la ciclul de studii universitare de licență va avea loc sub forma unui test grilă, cu durata de trei ore. Clasificarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a mediei, în care o pondere de 90% va avea nota obținută la testul grilă, iar 10% media de la bacalaureat.

Bibliografia pentru concurs:

  • Specializările Medicină și Medicină Dentară – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – obligatoriu și Chimie Organică sau Fizică – la alegere.
  • Specializarea Farmacie – Chimie Organică – obligatoriu și Biologie Vegetală sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) – la alegere.
  • Specializările: Asistență Medicală Generală, Tehnică Dentară, Nutriție și Dietetică, Cosmetică medicală și Estetică, Asistență de Profilaxie Stomatologică – la alegere între Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului) sau Chimie Organică.
  • Specializarea Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare – Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului)
  • Specializarea Bioinginerie – la alegere între Matematică sau Biologie clasa a XI-a (Anatomia și Fiziologia omului).

Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere la UMF Iași în 2019 poate fi găsită aici.

Alte articole interesante

Performanțe de nivel internațional la Colegiul Național ”A.T. Laurian” Cardaș Tudor Darius este primul elev din istoria Liceului ”A.T. Laurian” din Botoșani care a obținut un premiu internațional la o prestigioasă olimp...
(P) Școala Postliceală Sanitară de Stat ”Grigore Ghica Vodă” Constant cerută pe piaţa muncii, profesia de asistent medical urmează direcţia nobilă și concretă a valorilor care stau la baza angajamentului pe via...
Fast ForWord sau Slow Motion? Tu ce alegi? În ziua de azi are loc o revoluție. Neuroștiința și tehnologia încep să alimenteze tehnicile educaționale prin accesarea unor centri nervoși specific...
Vreau să fiu Antreprenor @Iași Știm că probabil primești adesea întrebarea ”Bine, bine, și ce vei lucra? Ce meserie vei avea?”. Profesori, părinți, verișori, mătuși, prieteni cu...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *