ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

 

Prestigioasa Academie de Studii Economice (ASE) din București a fost înființată în 1913 prin Decret Regal și reprezintă o universitate de educaţie și cercetare avansată, care organizează studii universitare şi cercetare ştiinţifică în domeniile ştiinţelor economice, administrative și socioumane.

ASE este considerată drept cea mai importantă instituție de învățământ superior economic din țară și una dintre cele mai cunoscute universități economice din Sud‐Estul Europei.

Pregătirea universitară a studenților este realizată în cadrul ciclurilor de licenţă, masterat, doctorat și postdoctorat. ASE oferă, de asemenea, programe de formare continuă, de formare pedagogică, de studii academice postuniversitare, precum și programe de tip MBA (Master of Business Administration) și EMBA (Executive Master of Business Administration).

De-a lungul timpului, ASE a omagiat mari personalități ale științei și politicii naționale și internaționale, care și-au adus contribuția la dezvoltarea științei economice și a învățământului superior economic, sau au sprijinit efortul de modernizare a universității noastre, acordându-le titlul de Doctor Honoris Causa. Este o onoare pentru ASE de a avea printre doctorii Honoris Causa pe laureații Premiului Nobel pentru economie Lawrence Klein (1980), James McGill Buchanan Jr. (1986) și Joseph Stiglitz (2001), precum și pe savanții de renume internațional Anghel Rugină (cel mai cunoscut economist român din diaspora) și Philip Kotler (considerat parintele marketingului modern).

Academia are în structura sa 12 facultăți, iar activitatea academică este susținută de către diverse structuri administrative precum departamente, centre și comisii. Cele 12 facultăți oferă celor aproape 22.000 de studenţi posibilitatea de a urma în limbile română, engleză, franceză sau germană 24 de programe de licenţă, 87 de programe de masterat, studii doctorale în 10 domenii și peste 145 de programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă:

    1. Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine

    2. Facultatea de Administrație și Management Public

    3. Bucharest Business School (Școala de Afaceri)

    4. Facultatea de Business și Turism

    5. Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică

    6. Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune

    7. Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată

    8. Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului

    9. Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

    10. Facultatea de Management

    11. Facultatea de Marketing

    12. Facultatea de Relații Economice Internaționale

 

Academia de Studii Economice din București organizeaza sesiune de admitere în luna SEPTEMBRIE 2017 la Programele Universitare de LicențăID și IFR.

Opţiuni de cazare şi masă 

Studenţii au la dispoziţie peste 5000 de locuri în cămine pe durata studiilor la ASE. Universitatea oferă  facilităţi de cazare în zone centrale ale oraşului Bucureşti, căminele ASE beneficiind de toate condiţiile de confort necesare unui student, tarifele de cazare fiind printre cele mai mici din ţară.

 

 

Alte articole interesante

Ministerul Educaţiei a lansat o nouă competiţie polisportivă pentru elevi – „Olimpiada Gimnaziilor” "Olimpiada Gimnaziilor”, competiţie polisportivă destinată elevilor de gimnaziu, va înlocui, în perioada 1 septembrie 2015 - 31 august 2019, Olimp...
Adservio susține performanța Adservio a fost gândit din start pentru a ridica nivelul educației în România. Susținem performanța și pentru asta nu numai că ne menținem stan...
Cel mai mare târg de universități din Romania ajunge la Iași Tu ce facultate vrei să faci? RIUF – cel mai mare târg de universități din România ajunge la Iași Romanian International University Fair este cel ma...
Pe 5 octombrie, în întreaga lume, se sărbătorește Ziua Mondială a Educaţiei Ziua mondială a educației (Journée mondiale des enseignants / World Teachers' Day), marcată în fiecare an la 5 octombrie, are ca temă, în 2016, "S...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *