23 aprilie – Ziua mondială a cărții

tumblr_m3xxfoMrRq1r2a2jmo1_500

Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor.

Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor a fost celebrată pentru prima dată, în 1996, la iniţiativa Spaniei, unde anual, are loc Festivalul Trandafirilor, dedicat Sfântului Gheorghe (Sfântul Jordi). Tot pe 23 aprilie, sunt comemoraţi Miguel de Cervantes, William Shakespeare şi Inca Garcilaso de la Vega.

Ziua Bibliotecarului

În România, printr-o Hotărâre de Guvern din 14 aprilie 2005, data de 23 aprilie a fost declarată Ziua Bibliotecarului, astfel că cele două sărbători sunt marcate concomitent în fiecare an. La fel se procedează şi în Republica Moldova, începând din anul 2010.

Capitala mondială a cărţii

În 2015, Incheon, oraş port din partea de nord vest a Coreei de Sud, a fost ales Capitala Mondială a Cărţii, în semn de recunoaștere a programului său de promovare a lecturii în rândul tuturor persoanelor, dar și în rândul categoriilor defavorizate. Aceast titlu intră în vigoare în Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor și va fi sărbătorită alături de titularii de anul trecut, reprezentanţi ai oraşului Port Harcourt (Nigeria).

Cărțile au suflet!

În orice carte se prezintă biblioteca de trăiri și sentimente al unui autor care dorește să transmită un mesaj către cititori. Cititul ne dezvoltă memoria și ne îmbogățește cunoștințele. Fiecare carte are povestea sa care își pune amprenta asupra noastră. Cartea îndeplineşte numeroase funcţii. Între acestea cea mai înaltă menire a cărţii e cea instructiv-educativă. Întregul proces de învăţământ, de la cel preşcolar la cel post-universitar se bazează pe cartea-manual.Transmiterea sistematică şi cât mai completă a cunoştinţelor dobândite de omenire de-a lungul timpului prin stăruitoare eforturi nu se poate face decât prin intermediul şcolii, al cărţilor şcolare.

Dar nu numai manualul are o funcţie instructivă. Drumul învăţării şi citirii unei cărţi n-are sfârşit; toate cărţile bune pot să ne înveţe câte ceva pe planul ştiinţei, tehnicii, artelor, moralei, comportamentului etc. Cine consideră că după ce a încheiat procesul de învăţământ în şcoală şi a obţinut o diplomă a încheiat totodată şi contactul cu cartea, acela a renunţat la ambiţia progresului.
Efortul şi dorinţa spre lectură continuă sistematic, vizând o perspectivă, reprezintă condiţia oricărui succes personal.

O carte te trimite la alte cărţi şi toate împreună formează baza trainică a culturii noastre. Tu ce cărți ai citit?

Alte articole interesante

Managementul timpului. Greșeli frecvente ale părinților Managementul timpului este de multe ori abilitatea care face diferenta dintre succes si esec. De asemenea, este o abilitate care se invata. Cel ma...
Concurs de felicitări și scrisori de dragoste February’s Moonstruck Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași prin Compartimentul American Corner lansează prima ediție a Concursului de felicitări și scrisori de dragoste...
Olimpicii noștri – episodul VI – Bianca Brânzei Bianca Gabriela este elevă olimpică în clasa a XI-a la Colegiul Național ”A.T.Laurian” din Botoșani. În luna aprilie a acestui an, a obținut al...
Tehnici de memorare și curba uitării Repetiția este mama învățării! Dar nu orice fel de repetiție. Repetiția spațiată este una din cele mai eficiente metode de învățare prin care îl p...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *